[windorin]

Pelerinajele sunt mereu pricini de noi si noi intamplari vrednice de Pateric. Eram la Manastirea Sihastria, in drum spre cimitirul manastirii. Linistea, pacea si tacerea graitoare de acolo o pot intelege doar cei ce au pasit pe acele carari batute de marii parinti de odinioara, cat si de cei de astazi.

Ajuns in fata cimitirului, privesc pustietatea locului si frumusetea crucilor simple, de lemn. Mormintele nu sunt din piatra, ci sapata in pamant. Ce fericiti adormiti, intorsi in cele din care au fost luati, spre deosebire de instaritii adormiti ce zac in cripte de beton. Merg pana in spatele cimitirului si ma asez pe o banca. Crucea cea mare, de lemn, din mijlocul cimitirului parca anunta tuturor celor adormiti Invierea. Dar nu sunt singur...

In partea dreapta, pe o bancuta, o femeie imbracata in negru statea tacuta. Nu era maica, caci hainele erau de mirean, insa negre. Langa ea, o punga de plastic adapostea cele aduse cu ea. Imi placea ce vedeam, cum o batrana priveste mormintele si sta singura printre ele. La un moment dat, din punga de plastic scoate Ceaslovul, ingenuncheaza pe bancuta, aplecata cu trupul peste genunchi, si isi incepe canonul de seara.

Atat m'a bucurat aceasta, incat am vrut sa ma pomeneasca si pe mine. Stiind ca atunci cand mergi la oameni mari, pentru cuvant sau rugaciune, ei te trimit intotdeauna la altii, am zis totusi sa incerc. Imi scriu numele pe o foita si merg spre batrana. Auzind dorinta de a ma pomeni si pe mine, ca urma sa plec la drum, ea imi spuse: "Mergi la biserica manastirii, ca preotii de acolo pomenesc mereu, ei au mare har." Neinsistand, am bagat hartiuta in buzunar. In acel moment, observ in punga de pe banca doua volume de Filocalie. Bucurie. Spre a nu ma mahni, a inceput insa sa'mi vorbeasca.

"Eu abia reusesc sa imi fac al meu canon, caci este nevoie de multa rugaciune. Toata natura sufera si are nevoie de rugaciune. Sa nu ganditi ca in lume nu exista mantuire, sa faca omul rugaciune acolo unde l'a pus Dumnezeu, pana ce ii va randui altceva. Iar in Biserica sa nu va miscati de colo pana colo, ci sa stati neclintiti intr'un loc."

In cateva fraze batrana a raspuns la doua mari framantari, una a mea si alta a prietenului care ma insotea. Fara a spune un cuvant, batrana mi'a raspuns la ceea ce aveam in gand. Am plecat bucuros, dar nu putin speriat de raspunsul la ceea ce aveam in minte. Ajuns mai jos, intalnesc un calugar. Intreb: "Cine este batrana din cimitir?"

"Aaa, aceea este sora Maria, ucenica Parintelui Paisie Olaru!"