View Single Post
  #18  
Vechi 30.07.2013, 14:11:35
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Nu se cuvine ca cei mai slăbuți cu firea să deznădăjduiască și să părăsească viețuirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu și să o disprețuiască ca una ce nu ar putea fi ajunsă nici înțeleasă de ei. Căci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtuții și mântuirii, prin sârguință și dorință, totuși se fac mai buni sau în nici un caz mai răi. Iar acest folos al sufletului nu este mic.'' (Antonie cel Mare)9

· Toți dracii fac sufletul iubitor de plăceri; numai dracul întristării nu primește să facă aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început această viețuire, tăind și uscând prin întristare orice plăcere a sufletului, dacă e adevărat că oasele bărbatului trist se usucă. Dacă acest drac războiește pe un monah cu măsură, îl face încercat, căci îl convinge să nu se apropie de nimic dintr-ale lumii acesteia și să înlăture toată plăcerea. Dar dacă stăruie mai mult, naște gânduri care sfătuiesc pe monah să-și ia viața, sau îl silesc să fugă departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit și l-a pătimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De aș putea, zice, să mă omor, sau pe altul să rog să-mi facă mie aceasta”. Simbol al acestui drac este sălbăticiunea numită năpârcă, a cărei fire se arată prietenoasă, însă al cărei venin covârșește veninul celorlalte fiare, ba dacă e primit fără măsură, omoară și animalul însuși. Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a făcut nelegiuire în Corint. De aceea și scrie cu râvnă Corintenilor, zicând: “Arătați-i dragoste, ca nu cumva să fie înghițit unul ca acesta de o întristare mai mare”. Dar duhul acesta, care întristează pe oameni, știe să se facă și pricinuitor de bună pocăință. De aceea și Ioan Botezătorul îi numea pe cei ce erau străpunși de duhul acesta și alergau la Dumnezeu “pui de năpârci”, zicând: “Cine v-a arătat vouă să fugiți de mânia ce va să vie? Faceți deci roade vrednice de pocăință; și să nu vi se pară a grăi întru voi: Părinte avem pe Avraam”. Căci oricine a urmat lui Avraam și a ieșit din pământul și din neamul său, s-a făcut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie Ponticul)9


· Ceilalți strecoară în minte gânduri, sau înțelesuri, sau vederi prin schimbări în starea trupului. Iar Domnul lucrează dimpotrivă: coborându-se în mintea însăși, așează în ea cunoștința celor ce le vrea, și prin minte liniștește neînfrânarea trupului. (Evagrie Ponticul)9


· Păzește-te de cursele celor potrivnici. Căci se întâmplă că, în vreme ce te rogi curat și netulburat, să ți se înfățișeze deodată înainte vreun chip străin și ciudat, ca să te ducă la părerea că Dumnezeu este acolo și să te înduplece să crezi că dumnezeirea este câtimea ce ți s-a descoperit ție deodată. Dar dumnezeirea nu este câtime și nu are chip. (Evagrie Ponticul)9


· Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu ușurință, de unde vine aceasta? Ca să nu cazi în vreo cursă și să te predai înșelat. (Evagrie Ponticul)9
· Este o zdrobire de inimă lină și folositoare, spre înmuierea ei; și este alta ascuțită și vătămătoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9
· Definiția nădejdii: călătoria minții spre cele nădăjduite. (Diadoh al Foticeii)9


· Părăsirea povățuitoare aduce sufletului întristare multă; de asemenea o anumită smerenie și deznădejde măsurată. Aceasta pentru ca partea lui iubitoare de slavă și fricoasă să ajungă, după cuviință, la smerenie. Ea produce în inimă îndată frica de Dumnezeu și lacrimi de mărturisire, precum și multă dorință de tăcere. Dar părăsirea în sens de lepădare lasă sufletul să se umple de deznădejde, de necredință, de fumul mândriei și de mânie. Deci având noi experiența ambelor părăsiri suntem datori să ne apropiem de Dumnezeu după cum o cere fiecare. În cazul celei dintâi suntem datori să-l aducem mulțumire însoțită de rugăciuni de iertare, ca unuia ce ne pedepsește neînfrânarea voii noastre cu certarea acestei părăsiri, ca să ne învețe, asemenea unui Tată bun, deosebirea dintre virtute și păcat. În cazul celei din urmă, trebuie să-l aducem mărturisirea neîncetată a păcatelor și lacrimi nelipsite și retragere și mai multă, că doar vom putea astfel, prin sporirea ostenelilor, să ni-L facem pe Dumnezeu milostiv, ca să caute ca mai înainte la inimile noastre. Dar trebuie să știm că atunci când se dă lupta între suflet și Satana, ciocnindu-se ca două ființe, datorită părăsirii povățuitoare, harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, ca să arate vrăjmașilor sufletului, că biruința este numai a lui. (Diadoh al Foticeii)9

Sursa: http://www.filocalie.ro/deznadejdea/

Nu intamplator se spune ca deznadejdea este un pacat impotriva Sfantului Duh. Iar pacatele impotriva Sfantului Duh sunt foarte mari. Sa fugim de deznadejde indiferent cat de grele ar fi momentele prin care trecem. Razboiul se pierde pe plan psihic. Daca-i lasam vrajmasului cale libera, apoi sa nu ne miram de ce e in stare sa faca cu sufletele noastre. Cei care s-au sfintit in inchisori au stiut sa lupte in primul rand cu deznadejdea.

Last edited by antoniap; 30.07.2013 at 14:17:45.
Reply With Quote