Pare cam sumbră viziunea pe care o ai în privința vieții creștine („loc al suferinței și al durerii”). Este adevărat că avem de purtat cruce, dar de la învierea lui Hristos și crucea noastră este unită cu Învierea. Și biruind durerea cu Hristos, bucuria noastră este mai presus de orice bucurie din lume. Este adevărat că ea vine după lepădarea păcatului, singurul care ne ține în moarte, dar păcatul nu ne mai poate împovăra așa de tare, puterea lui asupra noastră nu mai este covârșitoare, căci l-a biruit Hristos; și l-a biruit și în noi, căci în El ne-am îmbrăcat la botez.

Deci asceza (postul) este necesară și trebuie să ne însoțească toată viața; dar este luminoasă, plină de bucurie. O bucurie a Învierii, care este cu totul altceva decât bucuria pe care o are omul jucând o sârbă.