View Single Post
  #954  
Vechi 01.01.2017, 23:49:34
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 31.976
Implicit

Vreau să vă aduc aminte de milostenie. Prea bună faptă și prea atrăgătoare de mila lui Dumnezeu este milostenia asupra tuturor celor ce o fac. Milostenia nu se cere de la toți deopotrivă. Dumnezeu nu se uită la mulțimea darurilor care se pun pe masă, pe care le aduci la biserică sau în lume, ci la voința cu care se aduce darul. Nu stă fericirea în a da mult sau a da puțin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Ați văzut: Mântuitorul era în Ierusalim și veneau boierii iudei, oameni bogați, și dădeau în gazofilachie, adică în cutia templului. Turnau sume de bani. Dădeau mult, că aveau. Era poruncă de la Dumnezeu ca să dea din avere la cutia templului. Și Mântuitorul era acolo cu apostolii. El adesea era în templul lui Solomon unde învăța lumea. A venit o biată văduvă, necăjită, săracă și avea și ea doi bănuți legați într-o batistă, cu două-trei noduri. Și îi era și rușine să-i scoată, când vedea cât de mult dau aceia. Îi era rușine că erau doi bănuți, nimica față de cât dădeau aceia. Dar când la urmă a dezlegat și ea bănuții aceia din basma cu lacrimi în ochi și i-a pus și ea în cutia templului, cu mare smerenie că n-are de unde să dea mai mult. Iar știutorul de inimă Mântuitorul era acolo. El nu se uită la fața noastră. El vede inima tuturor, gândurile. Îi zice lui Petru: „Vezi, Petre, văduva asta? Ea a dat mai mult decât toți în cutia 5 templului”. „Dar cum, Doamne?” „A dat doi bănuți, că atâta a avut. Ăștia au dat din prisosul lor, leau rămas buzunarele pline. Ea a dat toată averea ei și i-a primit Dumnezeu cei doi bănuți mai mult decât tot ce-au dat aceștia”. Dumnezeu nu se uită la darul nostru cât e de mare, ci la inima noastră și la voința cu care aducem darul.

„Amin, zic ție, Petre, că văduva asta a dat mai mult decât toți, acei doi bănuți. De ce? Pentru că ea atâta a avut. A dat toată averea ei. Nu i-a mai rămas în buzunare sau pe acasă sume și prin casete”. Vezi, de aici să luăm pildă, cât de mică milostenie facem, dacă ne pare rău că nu putem face mai mult, milostenia noastră poate foarte mult înaintea lui Dumnezeu. Ați văzut când vorbește de milostenie că ne ia pe noi de la aceasta: Nici pentru un pahar de apă rece dat în numele Domnului nu-ți vei pierde plata ta. Cine n-a fost vreodată însetat în viața lui? Și ai văzut când mori de sete și cineva îți dă un pahar de apă cum e cristalul și rece ca gheața, ți-a dat viață. Câtă bucurie simți tu că te-a răcorit cineva! Iar Preaveșnicul, Preasfântul și Preaatotputernicul nostru Mântuitor, dacă ne-a făcut pe noi, oare El nu știe neputința firii omenești, că nu poți trăi fără apa? Și ca să dea pildă bună, ne-a spus aceasta.

Că a zis în altă Evanghelie: Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi lor. Tu vrei să-ți dea un pahar cu apă când ești însetat, dă-i și tu altuia. Tu vrei să-ți dea cineva o bucată de pâine când ți-e foame, dă-i și tu unui flămând. Cum ai vrea să te îmbrace pe tine altul când ești gol și vezi că tremuri de frig și n-ai o haină și-i timpul de iarnă, așa îmbracă și tu pe cel gol. Adică tot ce voim să ne facă nouă oamenii, să facem și noi lor. La fel cu milostenia. Cât de mică milostenie facem, să ne pară rău că nu putem face mai mult și atunci milostenia noastră e foarte primită la Dumnezeu. A lui Dumnezeu e cerul și pământul și munții cei de aur și pietrele scumpe. El n-are nevoie de lucrurile noastre, că zice Proorocul David: Domnul meu ești Tu, că bunătățile mele nu-ți trebuiesc. El se uită la inimă.

Să dăm cu părere de rău că n-am făcut mai mult bine, că n-am dat mai mult. Aceea e milostenia cea mai primită la Dumnezeu. De aceea când faceți praznic, către Mântuitorul, nu chema la praznicul tău pe bogați sau neamurile tale. Am pregătit, am tăiat un porc, am tăiat curcanii, am făcut plăcintele, am făcut pâine, am pregătit băuturi. Nu chema neamurile, nici pe cei bogați, ca nu cumva făcând și ei vreun praznic, că te cheme înapoi, că ți-ai luat plata pe lumea asta. Cheamă pe săraci și pe străini. Iaca aici plătesc oamenii praznic (pomenire) de prin toată țara. Exact după Evanghelie pot să facă praznic. Unii dintre ei nici nu mai vin pe la praznic. Și omul trimite: „Părinte, să faci un praznic”. Trimite pomelnicul lui pentru cei morți. Da, aici e drept după Evanghelie. Că nu vin neamurile lui, aici vin oameni străini. Uite, cum spuneți dumneavoastră! Ia să vedem din câte județe sunteți, dacă v-aș cerceta acum? Și aici stau la masă și toți zic: „Bogdaproste!” (Dumnezeu să ierte!).

Dumnezeu știe a cui e traista cu făină de grâu, știe cine a adus făina de porumb, cine a adus borș, cine a adus untdelemn pentru un borș, cine a adus salată, cine a adus orezul și au pomană toți când ziceți voi: „Bogdaproste!” Și tu nu știi ce pomană ai făcut, nici nu te poți lăuda. Dar Dumnezeu știe: asta-i de la cutare, asta-i de la cutare, îngerul a scris tot când ai adus ceva aici. Și așa dăruind se fac praznicele cel mai de folos. Nu știe nimeni cine a mâncat și cât a mâncat și de unde s-a dat. De aceea pentru milostenie să spun: faceți cât de puțin, numai să faceți oleacă de milostenie. Fapta bună se cere după măsura puterii fiecăruia. Unul, dacă nu are, dă puțin, dar îi pare rău că n-a dat mai mult. Altul dă mult, dar are de unde da mult și-i mai rămâne mult. Domnul primește și de la unul și de la altul, dar mai tare primește de la acela care dă puțin cu părere de rău că n-a dat mai mult.

Sunt unii care aduc mult, dar ei au de unde. La ei câteva mii sunt ca și câțiva lei la cel sărac. Dar nu vă descurajați, dacă ai numai o lumânărică și o aduci lui Dumnezeu, aceea face foarte mult la El, că este toată averea ta.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa – 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote