http://www.credo.ro/catehism2.php?q=54

N-am să caut pe net, dar te invit să deschidem cartea Sf Iustin Popovici - Biserica Ortdoxă şi Ecumenismul.

La greci e aşa:... una, sfântă, catholică (universală, ecumenică) şi apostolească Biserică.
La noi e:...una, sfântă, sobornicească (universală, ecumenică) şi apostolească Biserică.
Biserica lui Hristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi e carmuită nevăzut de Mantuitorul Însuşi, nu de vreun inlocuitor al Său, mai presus de soboare.

3. Sobornicitatea Bisericii (catolicitatea = "καθολικότησ") - Sf Iustin Popovici
Însăşi firea Dumnezeiesc-omenească a Bisericii este prin sine atot-cuprinzătoare, universală, sobornicească: Dumnezeiesc-omeneşte universală, Dumnezeiesc-omeneşte catolică, Dumnezeiesc-omeneşte sobornicească. Dumnezeu-Omul Domnul Hristos, prin Sine şi în Sine, a unit în chipul cel mai desăvârşit şi mai deplin pe Dumnezeu cu omul şi, prin om, toate lumile şi toată zidirea. Soarta zidirii este în mod ontologic legată de cea a omului (Romani 8:19-24). Organismul Dumnezeiesc-omeneşte al Bisericii cuprinde toate cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Scaune, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpânii (Coloseni 1:16). Toate sînt întru Dumnezeu-Omul, şi El este capul trupului Bisericii (Coloseni 1:17-18). În organismul Dumnezeiesc-omenesc al Bisericii fiecare trăieşte plinătatea personalităţii sale ca o mică celulă vie după chipul lui Dumnezeu. Legea sobornicităţii Dumnezeiesc-omeneşti cuprinde toate şi lucrează prin toate, menţinîndu-se totdeauna dreapta-cumpănire Dumnezeiesc-omenească între Dumnezeiesc şi omenesc. În Biserică noi, oamenii, ca unii ce sîntem de un trup cu trupul ei, trăim întreaga plinire a fiinţei noastre în dimensiunile ei cele după asemănarea lui Dumnezeu. Mai mult: în Biserica Dumnezeu-omenească, omul trăieşte fiinţa sa ca pe o a-tot-fiinţă, a-tot-fiinţă Dumnezeiesc-omenească; se trăieşte pe sine nu numai ca pe un a-tot-om, ci şi ca pe o a-tot-făptură. Pe scurt: se trăieşte pe sine ca pe un dumnezeu-om după har.
Sobornicitatea Dumnezeiesc-omenească a Bisericii este, în fapt, necontenita în-creştinare harică a omului prin sfintele fapte bune: totul se adună în Hristos Dumnezeu-Omul şi totul trăieşte prin El ca fiind al Lui, ca un organism Dumnezeu-omenesc unic şi nedespărţit. Fiindcă viaţa în Biserică este sobornicizare Dumnezeiesc-omenească, nevoinţă harică, prin fapte bune, de îndumnezeu-înomenire, în-creştinare, în-dumnezeire, în-treimificare, îmbisericire. Sobornicizarea Dumnezeiesc-omenească, sobornicitatea Dumnezeiesc-omenească în Biserică se sprijină şi se săvîrşeşte prin Persoana cea veşnic vie a Dumnezeu-Omului Hristos, care uneşte în chipul cel mai desăvîrşit pe Dumnezeu şi pe om, şi toată zidirea, pe care prea-scumpul sînge al Dumnezeu-Omului, al Mîntuitorului, o spală de păcat, de rău şi de moarte (Coloseni 1:19-22). Sufletul sobornicităţii Bisericii este tocmai Persoana Dumnezeiesc-omenească a lui Hristos. Dumnezeu-Omul este Cel care ţine totdeauna dreaptă cumpăna Dumnezeiesc-omenească între Dumnezeiesc şi omenesc în viaţa sobornicească a Bisericii. Biserica este întreagă plină şi prea-plină de Domnul Hristos, fiindcă ea este plinirea Celui ce plineşte toate în toţi (Efeseni 1:23). Drept aceea, ea e universală în fiecare persoană care este în ea şi în fiecare celulă a sa. Această universalitate, această sobornicitate, această catolicitate "καθολικότης" răsună tunător prin Sfinţii Apostoli, prin Sfinţii Părinţi, prin Sfintele Soboare a toată lumea şi locale.