Iudeii se pot apara cu legea mozaica si cu necesitatile sociale pentru care solutiile economice functionau destul de strict. Se pare ca nu prea era loc de intors... Ei faceau ceea ce se putea si ceea ce era corect sa faca. Bietii oameni, credinciosi si silitori, in cadrele/limitele societatii lor aveau toate motivele sa se opuna cu inocenta oricaror critici. Ei faceau totul asa cum trebuia! Nu erau ei vinovati de ceea ce se intampla. Singura problema, era, se pare, stapanirea romana...
Si iata, vine acest evreu tanar, fara prea mare eruditie sau pozitie sociala inalta (nu era membru al nici unei caste sacerdotale, nu era o autoritatea/lider al vreunei scoli recunoscute unanim)
vine asadar un oarecine, unul care parea indiferent fata de stapanirea romana (in aste vremuri tulburi, care aduceau aminte de robia babiloniana ori de cea egipteana)
si, cu aerul unui om desprins parca de randuielile acestei lumi,
cu aerul unui individ care nu participa, in mod obisnuit, la povara lumii sale,
le spune ca toata sfortarea lor e nebuneasca, inutila, vana. Ba chiar, pacatoasa intru totul, de L-au maniat asa de mult pe Dumnezeu cum nu se mai pomenise... (Vai!.... Vai voua!.....)

*
Fireste ca in ochii lor, de oameni centrati pe niste nimicuri formaliste carora Domnul le acorda mereu o atentie secundara, discursul centrat pe Imparatia Cerurilor va fi fost socant. Atat de socant incat vor voi precum copiii, sa nu il mai auda, punindu-si mainile la urechi.... Pentru ca inca mai au urechi de auzit!

*
Lumea lor functiona asa cum putea ea sa functioneze mai bine. Iar ei se sileau sa fie eficienti, corecti si binevazuti in ochii lui Dumnezeu. Erau plini de efort, de buna intentie, de toata disciplina si rigoarea unui neam ales tocmai pentru a rabda si a nadajdui...
Ce nu mergea bine?
De ce erau pedepsiti cu stapanirea romana?
De ce nu erau fericiti si bucurati, in sfarsit, de Mesia?
Cine venea acum sa le tulbure, inca mai mult, ordinea si tihna, atata care era, in aste vremuri tulburi...

Starea lumii aceleia imi pare ca seamana destul de mult cu starea oricarui om de azi care Il asteapta pe Mesia, in camara inchipuirilor lui inchise. In temnita unei lumi idolatre, care isi autointretine zidurile prin idolatrizarea lor, nu mai conteaza numarul indivizilor - poate fi vorba de sufletul unui om sau de comunitati intregi. Ramane un singur lucru care face diferenta: poti renunta la toate ale tale ca sa traiesti cu Mine? Vrei sa Ma iubesti asa cum te iubesc Eu? Vrei sa vii cu Mine in Casa Tatalui Meu? Vrei sa fii mireasa Mea, suflete?

Raspunsul il cunoastem: "Rastigniti-L!"
E raspunsul pe care l-a dat mereu omenirea si il da si astazi, in pieptul fiecaruia si in constiinta supraindividuala a tuturor.
Un raspuns cu mii de argumente!
Curvesti.
Sinucigase.