Inca din Rai, Dumnezeu a incercat sa-l fereasca pe om de singuratate. De atunci, singuratate absoluta nu exista. Insa omul, in neputinta lui, doar se crede si se simte singur, intre ceilalti. Isi inventeaza singuratatea, refuzand sa iubeasca sau sa fie iubit.
Omul coplesit de singuratate este omul pesimist, care vede intotdeuna partea goala a paharului. Daca ar vedea-o pe cea plina, si-ar da seama ca orice clipa a vietii sale reprezinta un prilej unic de comuniune cu ceilati oameni, cu sfintii, cu ingerii si, nu in ultimul rand, cu Dumnezeu.
|