[Parascheva16]

A mai complet, raspunzand la comentarii.
*
I. "1. În trecut era foarte răspândită imaginea unui Francisc de Asisi serafic, plin de blândeţe, iubitor faţă de cei mai amărâţi, un om cu o trăire şi o viaţă asemenea sihaştrilor ortodocşi, persecutat de aceea de Papalitate. Pe scurt, se credea că Francisc de Asisi a fost un fel de "ortodox în Catolicism", o excepţie de la regulă. O părere asemănătoare exista şi faţă de Ulfila, ba chiar şi faţă de Origen. Aceasta era părere generală, dacă nu unanimă, în şcolile teologice în care au învăţat Nichifor Crainic, Arsenie Boca şi mulţi alţii. Chiar şi în vremea în care am urmat eu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti am avut mâhnirea unor dispute în această privinţă cu unii părinţi profesori. Şi era deja spre sfâşitul anilor 90!
Informaţia despre greşelile doctrinare şi de viaţă ale lui Francisc de Asisi (şi Ulfila!) se răspândeşte la noi abia după 1992, când Părintele Arsenie Boca era demult trecut la cele veşnice.

De asemenea, în vremea în care Părintele Arsenie a pictat Biserica Drăgănescu exista o URIAŞĂ speranţă de revenire a catolicilor la Ortodoxie. Existau în acest sens nenumărate semnale. Că erau de fapt făţarnice, având alt scop decât părea, s-a dovedit abia după 92-94 încolo. Şi mulţi au fost dezamăgiţi, deşi mulţi încă sunt amăgiţi, sperând într-o unire care, cred eu, nu va avea loc niciodată. "
*
Si
II. “Iată că se întâmplă exact ceea ce nu doream: transformarea ŞI a aces tui loc într-o dispută pe temă.

Ştiam că imediat se va lansa cineva care se crede deţinător al adevărului şi care, precum evoluţioniştii, crede că dacă poate presupune ceva a dovedit deja.

Din această clipă orice replică s-ar da, oricât de blândă sau echilibrată, va risca să declanşeze bulgări de zăpadă tot mai mari, până la avalanşă. Aşa cum se întâmplă mereu.

Dacă tot vorbim de a fi nepărtinitori, puteam să ne oprim aici şi să continuăm discuţia pe privat, ca în atâtea privinţe, pentru a putea veni apoi public în armonie, cu lucrurile limpezite.

Dar, dacă tot s-a lansat public problema, susţin că este aberant să pui sensul egal între aprecierea unei persoane şi aprecierea unei doctrine.
Chiar şi la nivelul aprecierii sfinţeniei.

Indiferent ce ar spune cei care cred că le ştiu pe toate, Părintele Arsenie Boca a avut în operele lui o poziţie corectă faţă de Catolicism. Ştiu asta pentru că le-am citit.

Eu nu discut aici despre ce spun unii sau alţii pe seama Părintelui Arsenie Boca, ci despre ceea ce am citit în operele scrise de el, verificabile prin manuscrisele rămase de la el. Precizez asta deoarece bârfele sunt lege în România. Iar eu în această privinţă nu fac rabat, adică nu pot accepta afirmaţii neverificate serios.

Trebuie să subliniez aici un lucru de cea mai mare importanţă: lucrurile se judecă întotdeauna nuanţat şi în funcţie de epocă.

Liniile extremist tranşante sunt întotdeauna falsificatoare.

În epoca în care a trăit Părintele Arsenie Boca exista o cunoaştere a vieţii lui Francisc de Asisi care îl făcea pe acesta un ortodox în Catolicism. Acest lucru se poate vedea la mulţi teologi şi l-am auzit eu însumi în Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

În România abia după 1995 a început să se răspândească şi altă părere despre Francisc de Asisi şi informaţiile să devină diversificate. Doar că atunci Părintele Arsenie Boca era deja dincolo!

Câtă vreme Părintele Arsenie Boca şi-a exprimat în scris nădejdea revenirii catolicilor la Ortodoxie, nu a unei uniri în neant sau relativiste; câtă vreme Părintele Arsenie Boca a arătat clar faptul că Papalitatea este greşeală şi îndrumă pe cei care o urmează pe o cale greşită; câtă vreme Părintele Arsenie Boca a spus clar că Biserica lui Hristos este Biserica Ortodoxă, faptul că a crezut că Francisc de Asisi este o excepţie în Catolicism – aşa cum a fost şi încă este crezut de zeci de milioane de oameni din întreaga lume – nu constituie o greşeală dogmatică. Înseamnă că în acea privinţă a fost dezinformat.

Cunosc un caz care mi se pare – dacă nu suntem pătimaşi – foarte lămuritor.

Un creştin evlavios, anti-ecumenist, a văzut pe stradă un preot cu părul alb, barbă albă şi o cruce evident ortodoxă la gât, aşa cum îi era toată ţinuta. A cerut binecuvântare şi i-a sărutat mâna. Apoi a aflat că era preot greco-catolic. Ceea ce, desigur, l-a întristat, deoarece el nu îi consideră pe aceştia preoţi. Şi a venit la mine să-mi spună că “a căzut în erezie” (aşa îi spusese cineva…). I-am explicat că de vreme ce el l-a crezut preot ortodox Dumnezeu aşa i-a primit închinarea, chiar dacă binecuvântare nu a primit. Şi că aşa ceva nu este erezie, ci greşeală. Că, desigur, cere mai multă băgare de seamă, mai mult discernământ pentru viitor, dar nu este cădere din credinţă, aşa cum îi spuseseră unii “încurajatori”.

Şi în cazul Părintelui Arsenie Boca avem evident o greşeală. Ca unul care cunosc mediul în care au învăţat teologia Nichifor Crainic sau Părintele Dumitru Stăniloaie, ştiu foarte bine cât de greu era să scapi de toate greşelile de acolo.

Asemenea erori au fost prezente şi la sfinţii închisorilor – printre care, de altfel, a fost şi Părintele Arsenie Boca – şi sunt scuzabile prin lipsa de informaţie.

Desigur, se poate contraargumenta la ceea ce am spus.
De fapt, se poate contraargumenta la orice.
Partea tristă este că tocmai asta aş vrea să evităm, un şir necontenit de replici. Care sigur vor ajunge prea departe. Şi voi fi nevoit să încep să şterg.

Cei care se ştiu teologi pot coresponda cu mine pe mail ca să încercăm să lămurim lucrurile pe temă, pot face un grup de lucru spre a lămuri serios problema, fără patimă şi agitaţie. Dar mania nesfârşitelor certuri pe facebook sau alte medii virtuale mi se pare cu totul dăunătoare şi anti-creştină, ca să nu spun eretică. Deşi nu este deloc departe de această stare.

(Închei cu un citat din Părintele Arsenie Boca, în acelaşi timp celebru şi prea puţin cunoscut – depinde despre care tabără vorbim:
,,Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!’’ (Talanţii împărăţiei, p.197))”