View Single Post
  #102  
Vechi 05.05.2014, 21:34:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În râul Iordan, unde a fost botezat Domnul Hristos, există o specie de somn care crește foarte mare, răpitor și lacom. Are gura înzestrată cu mulți dinți mărunți dar tăioși, corpul alungit și foarte moale la atingere. Aripioarele lui sunt mici și nu au țepi. Și în lacul Kastoria întâlnim somni care depășesc un metru lungime și ajung până la 40 de kilograme. Sunt pești lacomi. Mănâncă tot ce găsesc, pești, viermi, râme etc. Preferința lor sunt râmele și viermii de apă.
Somnul se mai întâlnește în foarte multe lacuri și râuri din lume, dar specia din Iordan este caracterizată de ceva supranatural. La cap, care este ceva mai mare de-o palmă, dacă dăm la o parte carnea până la os, întâlnim un lucru extraordinar. În mijlocul osului, se poate distinge foarte clar imprimat un desen, ce reprezintă trupul unui om. De-a dreapta și de-a stânga se disting aripi de îngeri, iar deasupra lui, un porumbel zburând cu aripile deschise. Din dreptul porumbelului izvorăsc raze ce coboară asupra omului.
Prin urmare este reprezentată scena botezului Domnului, așa cum ne-o înfățișează și iconografia bisericească. Acest lucru minunat este întâlnit numai la somnul din Iordan și din lacul Ghenizaret (care-și primește apa tot din Iordan). În nici o parte a lumii nu mai trăiește această specie. Pescarii de aici, atunci când prind un astfel de somn, îl eliberează din nou în apă și nu-l mănâncă, deoarece, așa cum spun ei, Îl simbolizează pe Hristos.
(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credințe, Editura Areopag, 2011, pp. 145-146)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote