[cristiboss56]

La marele spital „Sfantul Sava” din Atena, o mamă se lupta cu marele dușman al omenirii - cancerul. Boala însă invingea. Doctorii îi înștințează pe copiii dumneaei să vină s-o ia. Nu vă mai chinuiți, mama voastră nu mai are speranțe de viață. Luați-o și duceți-o acasă. Dacă moare aici, o să vă chinuiți, pentru că trebuie făcute multe acte și sunt proceduri de întocmit.
Copiii, cinci frați din orașul Kavalei, s-au adunat la aflarea veștii în jurul mamei și plângeau. Pentru mama lor, batalia pentru viața era pierdută. Cea care le dăduse viață urma sa moară.
În acele momente, prin fața salonului lor, trece o doamna necunoscută. A văzut scena și a îmțeles.
- Copii, ascultați-mă și nu mai plângeți. Deasupra doctorilor și a științei este Dumnezeu cu Sfinții Săi. Omenește, ați făcut tot ce se putea. Am fost să mă închin la Biserica Sfântului Ioan Rusu din Evia, unde se păstrează Sfintele Moaște întregi. Am luat puțin mir din candela Sfântului să ung cu el pe o rudă de-a mea care este internată aici, în spital. O să ung cu el și pe mama voastră și... cum vrea Dumnezeu.
Cât de mult valorează, într-adevăr, pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să-i spui câteva cuvinte, să-i arăți compătimire. Chiar și numai să stai alături de el, în durerea lui, fără să spui nimic, si aceasta îi dă curaj și nădejde celui ce suferă.
Cu puțină vată înmuiată în mir, doamna necunoscută a făcut semnul sfintei cruci pe fruntea bolnavei și a plecat (învățătura Bisericii aceasta este: puterea tămăduitoare a lui Hristos se transmite prin sfintele vase și obiecte de cult, prin sfintele moaște, prin apa sfințită etc.). Chiar dacă acest mod de trecere a energiilor necesare, nemateriale ale lui Dumnezeu în trupurile și în sufletele noastre ni se pare simplu, smerit, trebuie să fim ferm convinși că nu suntem nici vrednici si nici în stare a cere să vină să ne vindece însuși Hristos sau vreunul din Sfinții Lui, ci îi cerem să ne trimită puterea Lui de vindecare în cel mai simplu mod. Și mai ales să credem că acolo, Sfântul Potir, sub chipul simplu al pâinii și al vinului, avem însuși Trupul și Sângele lui Hristos. Dar să ne întoarcem la întâmplarea noastră.
După puțin timp, bolnava a deschis ochii, și-a văzut copiii plângând și a făcut semn cu mâna să se apropie careva dintre ei. Vine lânga ea și îi șoptește:
- De ce, copiii mei, plângeți așa?
- Mămico, de atâtea zile nu ne-ai văzut și ne intrebi de ce plângem?
- Ei, copilul meu, acum puțin timp a venit aici un militar și mi-a spus că-l cheamă Ioan Rusul. A făcut semnul sfintei cruci pe fruntea mea și mi-a spus că „o să mă întorc la viață”.
În ciuda cumplitei boli „incurabile” mama s-a făcut bine. Acum trăiește împreună cu copiii și nepoții ei, așa precum a vrut Dumnezeu cu Sfântul Său.


(Protoprezbiter Ioan Vernezos, Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas Print, București, 2011, pp. 36-38)