Citat:
În prealabil postat de Marcel_Ionut
Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D
|
Siteul "prietenii Sfantului Munte Athos "recomanda incepatorilor si nu numai :
"Capete despre Rugăciunea neîncetată "(Editura Sophia, București, 2008) semnată de Preotul Tudor Ciocan este o carte concentrată despre rugăciunea inimii. Părintele Tudor Ciocan ne vorbește despre rugăciunea inimii în scurte fragmente/ paragrafe intitulate „capete”. Nu de puține ori pentru a ne descifra tainele acestei rugăciuni deosebite, de origine „divină”, apelează la metafore, la parabole din Evanghelii, la silogisme cu tipicul slujbelor religioase dar chiar și cu arhitectura și pictura canonică bisericească. Este o lectură destul de agreabilă (sunt și câteva paragrafe mai dificile, de teologie mai adâncă), dar în primul rând sunt cuprinse aici cuvinte de mare folosință pentru cei ce vor să aprofundeze una dintre cele mai speciale rugăciuni ale ortodoxiei.
Această rugăciune care se mai numește și „Rugăciunea Sfântului Nume” se poate zice de orice creștin, fie el monah sau mirean. Nu e o rugăciune „de obște”, cum în mod eronat o consideră unii, ea se poate zice de orice creștin cu binecuvântarea și sub îndrumarea duhovnicului. Însă pentru această rugăciune este nevoie de o atenție și o pregătire specială. Autorul ne amintește că preotul se pregătește cu o zi înainte pentru săvârșirea Sfintei Liturghii prin rugăciuni, prin cumpătare la bucate, atenție la cuvinte și gânduri.
„Tot așa cel ce se roagă cu rugăciunea neîncetată trebuie să-și păzească mintea de orice închipuire năvalnică și simțurile din afară de orice senzație tulburătoare”. Prin „chemarea Numelui” Domnului Iisus mintea noastră se curăță de gândurile „adunate din risipire”. Prin rostirea neîncetată rugătorul, de va fi vrednic, va ajunge la
„paza neîncetată a gândurilor și curăția minții”. Nu lipsește atenționarea Pr. Tudor Ciocan că acel care ajunge la un anumit nivel al rugăciunii să nu cadă în capcana orgoliului și astfel să se irosească toată truda de până atunci. Cu smerenie însă și cu dragoste de va fi zisă neîncetat rugăciunea inimii atunci creștinul ortodox poate ajunge la o așa stare de-a fi vrednic „de împărtășirea cu Sfânta Lumină taborică”. La aceasta se va ajunge după „multă osteneală” și lacrimi. Rugăciunea neîncetată ajută în egală măsură minții, cât și inimii, mai mult decât atât, această rugăciune ajunge să le unească în duh:
„… iubirea încălzește inima, iar cunoașterea luminează mintea. Când inima este curățată de patimi, iar mintea limpede și neîmprăștiată, când amândouă năzuiesc după prezența lui Hristos, doar dacă cele două se unesc ajung la Cuvântul Înviat. Aceasta este treapta cea mai înaltă a Rugăciunii”.
Autorul ne descrie cum lucrează deopotrivă mintea și inima pentru obținerea rugăciunii curate. Sunt definite asemănările și deosebirile dintre minte și inimă, iar întâlnirea lor în duh e zugrăvită printr-o superbă metaforă, aceea a curățeniei trupești și sufletești a pruncului nenăscut. Și
„coborârea minții în inimă” prin care este posibilă rugăciunea neîncetată este văzută ca un drum de întoarcere la starea primordială:
„Coborârea minții în inimă prin puterea harului Domnului ar reface în sens invers, în chip duhovnicesc, drumul pe care l-a parcurs trupește creierul în despărțirea lui de cord. S-ar ajunge astfel la starea de curăție a pruncului nenăscut, foarte asemănătoare stării în care se afla Adam în rai înainte de cădere.” Mintea chiar și după păcatul strămoșesc, ne este mai ușor de a o controla în comparație cu inima și deși pare a avea un rol pasiv, inima „îndrumă, în fond, întreaga noastră personalitate”, la judecata de apoi inima ne va fi analizată, căci în inimă se sălășluiește Duhul lui Dumnezeu.
„Mintea și inima trebuie să se unească prin puterea lui Hristos. [...] Depărtarea dintre minte și inimă arată depărtarea dintre om și Dumnezeu.” Desigur această coborâre a minții în inimă, din timpul rugăciunii inimii/minții, nu este una de natură trupească. Ne învață Părintele Tudor Ciocan:
„Cel ce ar căuta să înțeleagă trupește această coborâre se vădește a fi lipsit de judecată, căci ar însemna să creadă că creierul se unește fizic cu inima din piept, ceea ce este limpede cu neputință, cel puțin în viața aceasta. Aerul se coboară trupește cu adevărat; pătrunzând pe nări își urmează cursul firesc spre plămâni, primenindu-i, și prin aceasta redând vigoarea întregului trup, inclusiv sălașul minții, care este creierul. Dar vai de cel ce-și imaginează că doar prin respirație va putea ajunge să se unească cu Hristos!”
Preotul Tudor Ciocan a scris cu multă acribie cartea, fiecare subiect l-a abordat în așa fel încât să nu lase loc cumva de confuzii. De exemplu afirmă într-un loc:
„Chemarea Numelui este Liturghia dinainte de Liturghie și Liturghia din timpul Liturghiei și Liturghia de după Liturghie.” – pentru ca în fragmentul imediat următor să vină cu explicații, să-și întărească cuvântul, dar în același timp să evite o falsă interpretare a afirmațiilor Sfinției Sale:
„Să nu se înțeleagă de aici că ar putea cineva să se mântuiască fără a se cumineca cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului primite prin Sfânta Împărtășanie! Orice creștin se poate însă pregăti prin Sfânta Rugăciune pentru primirea lor și dobândește, tot prin mijlocirea ei, puterea de a-și păstra după aceea mintea și inima neîntinate”. Sunt câteva capete ce încep cu această expresie:
„să nu se înțeleagă de aici…” ceea ce denotă o mare grijă a Preotului Tudor Ciocan pentru cititor, pentru ca adevărul religios să nu fie nicidecum mistificat.
Sigur că sunt și paragrafe care abordează nu numai problema rugăciunii inimii, ni se vorbește și despre canonul zilnic de rugăciune, despre prezența creștinului în biserică, despre Sfânta Liturghie și Sfânta Împărtășanie, despre Maica Domnului pe care trebuie s-o avem drept model. Sunt capete în care sunt evocați Sfinții Apostoli Ioan și Petru, Ioan –
„cel mai tânăr dintre apostoli” iar Petru – „verhovnicul lor”. Sunt unii care se înșeală și afirmă că rugăciunea inimii ar fi practicată și în confesiunile necreștine. Se întâmplă să fie subțiri și false asemănări, dar autorul ne elucidează asupra fiecărei probleme în parte. Unii dintre agareni rostesc neîncetat numele Domnului, folosind mai multe nume pentru că ei îl numesc pe Dumnezeu în 99 de moduri diferite, dar aceste denumiri
„sunt de fapt numiri ale lucrărilor Lui”. Hindușii cad și ei în înșelare
„când cred că coborârea minții în inimă [...] ar fi totuna cu trezirea și ridicarea unei anumite energii subtile, numite kundalini.” Ei vorbesc de o „ridicare” (iată mândria luciferică) iar Sfinții părinți vorbesc dimpotrivă de o „coborâre”. Meditația zen se află de asemenea sub semnul înșelării. Ei încearcă printr-o tehnică ce ține mai mult de gimnastica trupului și prin controlul respirației
„să-și golească sinele de orice gând și orice cugetare”, rămânând astfel înlăuntrul omului numai senzațiile, care după cum spune și Părintele Ciocan,
„oricum omul nu are cum să le împiedice”. Zen ne pare o filozofie a ego-ului și a vidului. Suntem deplin în asentimentul autorului când afirmă mai departe:
„Cum s-ar putea asemui țelul spre care se îndreaptă cel ce caută să trăiască în acest fel cu desăvârșirea după care tânjește orice lucrător al Rugăciunii neîncetate, care își golește mintea de gânduri numai spre a o avea desăvârșit alipită de Hristos Domnul?”
Cartea „Capete despre Rugăciunea neîncetată” ne sfătuiește pas cu pas cum să practicăm această rugăciune, ce să facem când suntem abia la început, care trebuie să fie poziția corpului când rostești rugăciunea, despre controlul respirației, despre alte rugăciuni ajutătoare etc. Dar mai ales despre puritatea sufletească și dragostea pe care trebuie să le ai, sau să le urmărești prin această rugăciune.