În prealabil postat de delia31
Uite, ca sa fiu in ton cu cartea lui Plesu despre parabole, inainte de a primi raspuns la intrebare, iti propun un ocolis divagatoriu pentru a afla ce fel de intrebare e cea care te framanta.
Exista –dupa un inventar facut de Plesu- cel putin 3 categorii de intrebari:
1. Intrebari la care se poate raspunde prompt si cu precizie. Cele de genul “ce numar porti la pantofi”? “ce este legea gravitatie?” etc.
2. Intrebari ale copilariei. Unle simple, altele suprarealiste, dar al caror raspuns solicita mai curand talentul metafizic ori fantezia: “cum stim daca o râmă care nu se misca doarme sau e treaza”? “cine a inventat somnul?” etc.
3. Intrebari ultimative, carora Plesu le zice “intrebari rusesti” , caci fac substanta multor insomnii dostoievskiene: “care e sensul vietii?” “ce se intampla dincolo de moarte” etc.
Cele din ultima categorie sunt cele carora nu li se poate da un raspuns riguros, gata-fabricat intr-o propozitie.
Intrebarile de felul asta nu traiesc din raspunsurile pe care le suscita, ci din insusi miezul lor interogativ.
Raspunsul poate veni atat ca lamurire a nedumeririi dar si ca suspendare a intrebarii, adica i se refuza monotonia unui raspuns prefabricat, garantat, inchis, case closed.
Parabolele lui Iisus sunt genul acesta de raspunsuri la intrebari ultimative. La intrebarile care I se puneau, Hristos nu raspundea savant ceva de genul: “ uite cum sta treaba”, ci “hai sa va zic o poveste”: “Era odata un om care….”
Nu propunea asadar un raspuns geometric, ci o analogie, o metafora, un “ocolis” transfigurator. “Hermeneutica parabolelor se vrea asadar infinita. Nu astampara intrebarea, ci o intretine, amplificand-o prin surpriza, paradox si mister”.
Parabolele spun intotdeauna mai mult decat spun si, de multe ori, altceva decat par sa spuna.
Povestea cu iconomul nedrept, sau cea cu cele zece fecioare, sau celelalte, aparent simple, se pot complica hermeneutic la nesfarsit. Sunt in miscare, finalul lor e deschis imprevizibilului. Nu ofera toate raspunsurile, ci incita , stimuleaza cautarea.
Cu alte cuvinte, parabola spune nespunand, invaluie ca sa dezvaluie, ascunde ca sa incurajeze cautarea. Parabolele sunt simultan si aratare si ascundere, si raspuns si neliniste, si stiut si nestiut.
‘Asadar, in teritoriul unor asemenea intrebari nu se poate intra direct, prin usa din fata, ci prin Duhul Sfant, care da tarcoale. Prin ocolire si adieri”.
Strategia lui Hristos de a raspunde la acest gen de intrebari –zice Plesu- e sa suspende raspunsul gata-facut, gata-gandit si sa dea material de reflectie.
Pe scurt, pentru a afla mai mult, ne invita in acel “ dincolo de cuvinte” pentru a ajunge in launtrul Cuvantului.
|