[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de neica_nimeni_altul

Spre deosebire de ortodocsi, ateii se pare ca se simt ca acasa pe acest forum.
Nu exista atitudine crestina cara sa nu fie sufocata instant de mai multi atei.

Am intrebat un ateu daca stie unde se afla si ce cauta el pe acest forum ... raspunsul lui a fost: stiu exact unde ma aflu, ce te incomodez ... ?

Psiho-logic nu exista o explicatie pentru prezenta ateilor pe un forum declarat crestin-ortodox. Se pare ca aceasta atitudine batjocoritoare a ateilor la adresa credintei este tolerata foarte bine si chiar incurajata de cei care administreaza acest forum.

Ce parere aveti ?

Dar, dacă cineva credincios ar merge pe un forum de ateism, asta ar fi normal. Ar fi misionarism, iar noi, se ştie, răspundem pozitiv poruncii "mergând, învăţaţi neamurile !". Ateii, spre binele lor, credem că trebuie convertiţi la religia noastră.

Ei bine, părerea mea este că şi ateismul este o religie. Ateii simt pornirea pe care o simţim şi noi, doar cu semn schimbat. Ei sunt aici ca să ne convingă cât de mult greşim crezând în Dumnezeu. Religia lor are şi ea dogme, ca a noastră. Cu deosebirea că, în timp ce dogmele noastre sunt definite ca adevăruri divin revelate, ei îşi definesc dogmele ca axiome cu valoare evidentă de adevăr, pe care se bazează toată religia lor. Iar una dintre aceste dogme ale lor spune că omenirea trebuie salvată de sub domnia obscurantismului religios şi cu precădere emancipată de sub conspiraţia popilor, paraziţi ai societăţii care amăgesc oamenii de secole bune cu scopul de a-i spolia. Aşadar, ei sunt aici ca să ne salveze pe noi. Ne vor binele. Iar intenţiile lor bune pavează iadul.

Atâta timp cât ateiştii respectă regulamentul, trebuie toleraţi. Luaţi-o ca exerciţiu de voinţă. Este bine sau este rău că regulamentul permite (în anumite condiţii) prezenţa lor ? Părerea mea este că e mai degrabă bine. De ce ? Iată câteva argumente:
1) creştinii nu trebuie să se izoleze de lume. Sunt unii cu vocaţii absolut speciale: anahoreţii. Noi ceilalţi răspundem invitaţiei de a fi "ca enzima în aluat" ori "ca sarea pământului". Astăzi, pământul cunoaşte mult ateism, într-un grad mai mare decât în vremea lui Isus, când saducheii erau ceva foarte exotic. Într-un grad mai mare decât în antichitate, când stocismul ateist era ceva periferic. Într-un grad mai mare decât în Evul Mediu, când ateiştilor li se spunea "inocenţi", întocmai ca celor care îşi pierduseră uzul raţiunii. Ne învîrtim între ateişti la şcoală, la facultate, la serviciu, în oraş.
2) Cunoaşterea noastră despre credinţa noastră se poate întări mult în confruntarea cu ateiştii. Ei aduc citate biblice despre cât de ticălos este Dumnezeu. Trebuie să verificăm, să vedem dacă este aşa. Ei aduc citate din lucrări istorice în care ne arată cât de ticăloasă a fost Biserica. Aşa ajungem şi noi să cercetăm şi facem cunoştinţă cu sfinţi de care nu auzisem. Ei ne aduc statistici în care arată cum Biserica suge banii poporului transpirat. Aşa mai citim şi noi, facem câteva operaţii matematice şi ajungem la concluzia contrară lor.
3) Apologetica noastră se îmbunătăţeşte mereu în confruntarea cu ateiştii. Suntem ca o armată cu experienţa războiului, pe când altfel am fi ca o armată cu instrucţie teoretică în lupte simulate. Reţinem nu atât argumente, cât tipuri de argumentaţie. "Michelangelo nu a cunoscut femei, în concluzie Michelangelo a fost homosexual". E un tip de argument interesant. Deci, ei cred că un artist nu poate arde numai pentru arta lui, din faptul că nu a cunoscut femei ei trag concluzia că a practicat sodomia. "Împăratul Constantin a fost un ticălos, prin urmare religia creştină este ticăloasă". Alt argument interesant, data viitoare aşa putem face şi noi despre Stalin: "Stalin a fost un ticălos, prin urmare ateismul este un sistem ticălos" le vom întoarce, pre limba lor vorbind, cu aceeaşi logică.

Principalele două contraargumente la permiterea accesului ateiştilor ar fi următoarele:
1) creştinii se pot sminti. Răspund că se smintesc cei care oricum se vor sminti în confruntări reale.
2) au şi creştinii nevoie de "un loc al lor". Sătui de confruntările din lumea reală, au nevoie de un loc de linişte în lumea virtuală. Răspund că asemenea locuri există, dar nu în lumea noastră. Aici, grâul va creşte alături de neghină. Până la sfârşit, când va veni Secerătorul. Până atunci, linştea creştinului este o linişte interioară: pacea sufletului în raport cu Dumnezeu.