Citat:
În prealabil postat de STEPHAN
Dacă esența lui Dumnezeu este incognoscibilă și intangibilă (George Remete, Dogmatica Ortodoxă ,1997, p.130), cum trebuie să înțelegem mărturisirea că "acesta este însuși preacurat Trupul Tău și însăși scump Sângele Tău "?
|
Dacă esența Lui Dumnezeu este Ființa Lui, atunci este incognoscibilă într-adevăr. Creaturile nu pot accede la cunoașterea sau la înțelegerea Ființei Divine.
Dumnezeu unul în Ființă și Treime în Ipostasuri este Tatăl, Fiul și Duhul Sfînt. Persoana a doua a Preasfintei Treimi, adică Fiul, S-a întrupat după cum credem. După Înviere și Înălțare, la Rusalii, Duhul Sfînt înființează Biserica. Din acel moment încoace, Hristos devine Capul Bisericii și noi devenim Trupul Bisericii.
Ce înseamnă deci faptul-de-a-ne-împărtăși? Însuși cuvîntul o spune: îm-părtășirea este co-părtășie sau adunarea Bisericii împreună, a tuturor membrilor unii cu alții. Cum este posibil așa ceva? Prin intermediul Lui Hristos Care este Cap al Bisericii și prin participarea noastră a tuturor ca Trup al Bisericii. Prin cuminecare eu mă împărtășesc cu tine și tu, cel care citești, cu mine -
întru Hristos. El este Cel Care ne face posibilă această coparticipare a multora într-un singur Tot care este Biserica. Fără împărtășire noi nu putem ajunge la capacitatea de a viețui împreună în dragoste deplină, în perfectă armonie Dumnezeu și cu ceilalți. Sfintele Taine sînt ca un fel de ADN fără de care noi, ca celule ale acestui Organism, nu am putea să devenim un singur Trup viu și funcțional.
Sîngele Lui Hristos ne curățește de păcate tocmai pentru a intra curați în Biserică, împreună cu Sfinții și cu Îngerii.
Eu așa am înțeles în parte această Taină esențială fără de care viața veșnică
în Biserica Dumnezeului Celui viu și adevărat nu este posibilă.
Ioan 6, 53
"Și le-a zis Iisus:
Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sîngele Lui, nu veți avea viață în voi."