Icoana risipei de lacrimi
Doamne-ajuta!
Vine o vreme cand unii dintre noi se smeresc si recunosc ca nu au reusit singuri sa faca drumul inapoi catre Parinte. Se intorc cu fata la Dumnezeu si il roaga sa ii faca argati la curtea Sa. Au cainta si luciditatea necesare sa recunoasca ca nu pot cere sa fie reprimiti ca fii, dar au nadejde in marea Lui mila parinteasca ca macar argati Acasa sa ii accepte. Spune Fiul ca Tatal ii imbraca, ii incalta si le pune inelul in mana dreapta, taie vitelul cel gras si se bucura impreuna cu toti ceilalti ca s-a intors Acasa cel ratacit.
In mijlocul acestei bucurii generale, se intoarce fiul ascultator de la munca si nu intelege cum este posibil ca sa se faca asa o "nedreptate": cel ce a gresit si s-a intors Acasa cu coada intre picioare este sarbatorit, iar cel ce a scrisnit din dinti ca sa nu greseasca nu este felicitat nici macar in aceasta zi pedagogica. Adica, vine acest Pavel din urma si ajunge in frunte. De ce? Pentru ca asa a randuit Tatal prin Fiul. Dar, de ce fiul cel ascultator nu intelege de la inceput dimensiunile acestei situatii. Pentru ca inca nu era cu adevarat smerit. Era cu(minte), dar nu era cu(inima). A pus dreptatea sa inaintea iubirii Tatalui sau. Din lipsa de smerenie isi cerea intaietate in fata unui Parinte care, respectand libertatea celor ce vor sa fuga in lume, sufera privelistea infioratoare a pierderii a miliarde de copii. Cei care avem copii ne este frica sa incercam a ne inchipui cum ar fi daca, Doamne fereste, am pierde unul din ei. Dar, ce abis de durere este in prea plinul iubirii Sale cand vede cum miliarde din copiii Sai nu mai regasesc drumul de intoarcere, probabil ca nu obisnuim a gandi. Cand Maica Domnului si toti sfintii se roaga in Cer pentru noi, ratacitorii si, cateodata, foarte rar, cate unul se trezeste si se "redepune" in mainile Lui ca sa se re(faca), cum sa nu fie mare bucurie in acel ocean de durere interioara? Acele icoane care lacrimeaza, probabil ca din acest Cer de tristete isi aduna mirul si-l ofera fiului ascultator spre a lua aminte si a invata sa marturiseasca in smerenie si iubire si nu in dreptatea sa. Dar, de cate ori nu a volatilizat fiul ascultator aceste lacrimi pe altarul uitarii, transformandu-se pentru o catime de timp amar in fiul risipitor?
Am vrut sa spun aceste cateva cuvinte pentru ca am avut senzatia ca in Duminicile Fiului Risipitor la care am asistat de-a lungul anilor, se vorbeste parca prea putin despre relatia fiului ascultator cu Tatal.
Doamne-ajuta!
__________________
Parintele Arsenie Boca: Am vrut sa pun mana pe radacina durerii, care nu este alta decat pacatul... Rugandu-ma - pentru Pacea a toata lumea si pentru bunastarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici - aud deodata in urechea dinauntru infruntarea amarnica: "Nu te ruga de Mine sa le dau Pace, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada Pace pe pamant"..."
|