[glykys]

In Evanghelia de astazi, tema centrala este credinta. Va propun spre lectura un articol aparut in "Observator cultural" despre resemantizarea verbului a crede la Nicolae Steinhardt, articol scris de George Ardelean, profesor la Literele bucurestene, cercetator harnic al operei monahului Delarohia:

Incertitudine si libertate
Fragment din studiul introductiv la volumul „Incertitudini literare“, în curs de apariţie la Editura Polirom, în cadrul „Integralei N. Steinhardt“


http://www.observatorcultural.ro/Inc...s_details.html

Pe mine m-a bucurat foarte tare sa il citesc si vi-l ofer si voua, spre reflectie si bucurie. Mai jos citez un fragment:


"Mai există însă o zonă pe care Steinhardt o explorează şi din care îşi extrage argumentele incertitudinii: relaţia dintre fapte, gesturi şi problema mîntuirii. Nu există nici o certitudine că dacă săvîrşim fapte bune, că dacă am ales „drumul drept“ (sau pe care îl con*siderăm noi drept) ne vom mîntui. Relaţia dintre fapte şi mîntuire nu este una contractuală, nu este una „de schimb“. Creştinismul este şi din acest punct de vedere o religie a incertitudinii şi-n ultimă instanţă a libertăţii şi a riscului existenţial:
„Părintele stareţ Roman: creştinismul e riscul absolut, iar viaţa de călugăr e riscul dus la paroxism. Nu ţi se oferă nici o certitudine. Nimic. Numai primejdii, numai riscuri. Nici certitudinea că vei muri măcar acolo, la mă*năstire. Că vei rezista. Că vei avea ce mînca. Şi nici, mai ales, că ai făcut bine călugă*rindu-te. Şi nici – culmea – că ai ales calea mîntuirii. S-ar putea ca după atîtea nevoinţe şi mizerii să nu te mîntuieşti, să arzi ca orice păcătos care s-a lăfăit în bucurii, belşuguri şi confort, şi s-a hrănit cu multe desfătări alese, ori spre deosebire de cutare om cuminte care şi-a dus viaţa pe cît s-a priceput fără a visa semeaţa desăvîrşire.
Numai şi numai incertitudini. Dai totul, nu primeşti nimic. Şi rămîi absolut singur, şi nici de tine nu poţi fi sigur, mai puţin ca de ceilalţi. Vei putea oare răbda fără a cîrti?
Creştinismul, călugăria: iată saltul (şi dincolo, vorba lui Lytton Strachey despre cardinalul Manning, nu e o saltea), iată cuptorul aprins (în care să te arunci), iată podul care se surpă în urma ta, iată flota căreia îi dai foc, aventura. Cecul e fără garanţie şi semnătură, mergi cu el la bancă şi nu ştii dacă va fi onorat. Mănăstirea (ori credinţa, nu-i mai brează) nu oferă nimic şi ia totul şi te aşteaptă, rece, la cotitură.“. (9.)"