Înţeleg că ai o dorinţă de a fi mai bună, dar nu eşti statornică în această dorinţă. Nici nu-i uşor să fii statornic, mai ales dacă eşti singur. Ai nevoie de ajutor. Eşti ca un copil care învaţă să meargă, dar care nu va reuşi dacă cineva mai mare nu-l ajută. Ai nevoie de Biserică, de un duhovnic pe care să-l asculţi şi, poate, de o prietenă mai înaintată decât tine pe cale.

Ca să ajungem la roade trebuie întâi să lucrăm. Iar felul în care trebuie să lucrăm ni-l arată Biserica. Acum, de exemplu, cea mai importantă lucrare e postul. Hotărăşte-te să-l ţii pe acesta aşa cum trebuie, nu numai de mâncare, ci ferindu-ţi toate simţurile, gândurile, cuvintele, faptele de păcat. Cercetează-ţi cugetul de păcate şi spovedeşte-te cât mai curat, cu hotărârea de a nu mai păcătui; cu hotărârea de a nu mai oscila între credinţă şi necredinţă; cu hotărârea de a pune început bun vieţii tale. Împărtăşeşte-te, apoi, ca să primeşti har şi putere de la Hristos.

Roagă-te, oferindu-i lui Dumnezeu viaţa ta şi cerându-i să te cheme la o lucrare sfântă. Aceasta poate însemna căsătorie şi copii, poate însemna o profesie în care să te poţi dărui altora, poate însemna călugăria, în care să te dăruieşti în totalitate lui Dumnezeu.

Cel mai important este să nu stai pe loc, ci să o apuci pe drumul credinţei şi să mergi cu hotărâre. Căci atunci când stăm, suntem, de fapt, în cădere, nelucrători, neroditori.