Cuvinte din ultima predica de Rusalii a Parintelui Galeriu,rostita in Biserica ,,Sfantul Silvestru" din Bucuresti,la 3 iunie 2001

,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin.

Vrednicilor de iubire dreptmăritori creştini în Sfînta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos, astăzi prăznuim dumnezeiasca Pogorîre a Duhului Sfînt, făgăduinţă a Tatălui prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu şi om, Care, înainte de pătimirea Lui, în noaptea cînd i-a împărtăşit pe ucenici în foişorul Cinei celei de Taină – acea cămăruţă “simbol al lumii”, cum o numesc Părinţii –, le-a făgăduit: “Nu vă voi lăsa orfani (...). Mîngîietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (...) Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti” (Ioan 14, 18; 15, 26; 16, 14). “În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sînt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (Ioan 14, 20). Şi aşa făgăduind, a pătimit apoi crucea şi moartea.

Moartea nu ca final, cum gîndim noi, ci ca finalitate; ca transformare, ca transfigurare. Moartea luată de Iisus, trăită de El, transfigurată prin El. Pentru că dacă Adam a transfigurat iubirea, ofranda, jertfa către Tatăl şi către lume în moarte, Hristos, pe Cruce şi în mormînt, transformă moartea în jertfă – starea de jertfă, de ofrandă, de iubire, care e adevărul existenţei – şi o transfigurează în Înviere. Şi, după ce îi pregăteşte pe ucenici cu starea de înviere, merge în Betania, îi binecuvîntează şi Se înalţă la Tatăl, plinind măsura cea fără de măsură a umanului, ridicîndu-l pînă de-a dreapta Tatălui. Înţelegem că de aceea a coborît în lume Fiul lui Dumnezeu, pentru că omul n-a împlinit cum se cuvine taina lui, aceea de a fi după chipul lui Dumnezeu, de a avea lumina lui Dumnezeu în el.

Să simtă prezenţa lui Dumnezeu: aşa e deplin omul. Să înţelegem taina aceasta negrăită: omul e om cînd simte harul, dumnezeiescul în el. Omul, făptură zidită din pământ, în lumea aceasta hotărnicită, mărginită, limitată (în timp şi spaţiu, cum spune ştiinţa), e chemat să depăşească mărginirea, plinind taina de a fi după chipul lui Dumnezeu şi a creşte la nesfârşit în asemănare cu El. Să primească în el, în zidirea lui, faptul ziditor al Creatorului. Pentru că Dumnezeu, zidindu-ne, introduce în zidire voinţa Lui, puterea Lui, lumina Lui, gîndirea Lui, cum introducem şi noi în orice lucru al nostru. Căci zideşti, creezi şi tu, omule, în experienţa ta, împărtăşind din gîndirea, din iubirea, din voinţa, din puterea ta. Aşa a pus Dumnezeu în omul zidit după chipul Lui ceva din El, ceva necreat; acest necreat care se uneşte cu creatul. Rămîi deosebit de necreat, nu e panteism; dar e prezenţa lui Dumnezeu în noi.

Sîntem martorii Învierii Lui. De aceea mormîntul Lui rămas gol rămîne mărturie a Învierii. Petru vorbea la cincizeci zile după Înviere. Şi Iisus, “înălţîndu-Se prin dreapta lui Dumnezeu (Tatăl) şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfînt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi” (2, 33). Şi încheie Petru cuvîntul: “Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu pe acest Iisus, pe Care voi L-aţi răstignit,L-a făcut Domn şi Hristos (Mesia cel făgăduit)” (2, 36).

Aceasta este taina sărbătorii. Pentru care mulţimea, auzind, a zis: „Ce să facem?” (2, 37). Iar Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă!” – schimbă-ţi gîndirea, de la eul tău, orgoliul tău, la Dumnezeul cel Viu, Care ne uneşte pe toţi; la Unicul Dumnezeu – al adevărului, al luminii, al învierii, al veşniciilor. Ca să nu rămînă miliarde de euri care se ciocnesc între ele, pentru că fiecare vrea să fie centru. “Şi să se boteze fiecare dintre voi (prin această pocăinţă) în numele lui Iisus Hristos (Cel înviat), spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfînt” (2, 38). Şi s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii deodată (cf. 2, 41). Aşa cum Hristos era prezent – prin lumina bogăţiei, a eternităţii, a dumnezeirii – în Petru, prin botez deodată Duhul Sfînt năştea din nou mulţimile; cum ne-a născut şi pe noi, ca să fie prezent în noi Hristos.

“Hristos în noi, nădejdea măririi”, cu Tatăl şi în Duhul Sfînt. “Binecuvîntat eşti Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari i-ai arătat, trimiţîndu-le lor Duhul Sfînt, şi printr-înşii lumea ai vînat, Iubitorule de oameni, slavă Ţie!”. Doamne, slavă Ţie, slavă Ţie! Amin."(sursa si predica integrala aici)