[laurastifter]

În prealabil postat de laurastifter

"mi-as da viata pe loc, acum, doar ca sa stiu ca exista ... atat ..."
Impresionantă, minunată mărturisire!
Poate că aveţi o mulţime de dificultăţi şi îndoieli, poate că vă e greu să credeţi în Dumnezeu, dar... Îl iubiţi! Se vede asta din cuvintele dvs pe care le-am citat!
Până la urmă, în eshaton, credinţa va dispărea... pentru că va fi copleşită de dragoste.
Oare câţi dintre cei declaraţi "credincioşi" conştientizează într-un mod atât de profund importanţa capitală, fundamentală a existenţei lui Dumnezeu?
De răspunsul nostru la chemarea divină depinde totul, depinde însăşi posibilitatea împlinirii sensului ultim al existenţei noastre. Viaţa are un sens şi noi mărturisim aceasta... inclusiv prin aspiraţia noastră după sens.
De ce v-aţi da viaţa pentru Dumnezeu?
V-aţi întrebat vreodată ce anume vă determină să doriţi atât de mult ca El să existe?
Nu cumva pentru că... El, după cuvântul Psalmistului, "a pus în noi şi gândul veşniciei"?
"Ne-ai creat pentru Tine, Doamne şi neliniştită este inima noastră până când îşi găseşte odihna în Tine!" - mărturisea, în "Confesiunile" sale, Fericitul Augustin, aprigul căutător şi convertit al lui Hristos.
Ştiu, ceea ce urmează să scriu sună a clişeu... dar... v-aţi gândit vreodată să-L întrebaţi pe Dumnezeu dacă există? :)
Citind această mărturisire a dvs profund creştină şi autentică, îmi amintesc de o idee a lui Dostoievski, redată şi de către Paul Evdokimov, în lucrarea sa "Vârstele vieţii spirituale". Voi încerca să citez din memorie: "Ateismul perfect stă în vârful scării, pe penultima treaptă înaintea credinţei perfecte".
Dvs v-aţi da viaţa pentru Dumnezeu, deşi nu credeţi în El, la fel cum Toma, Apostolul "necredincios", era pregătit să se sacrifice pentru Hristos, chiar dacă nu era deloc convins de identitatea Sa divină (vezi Ioan11).
Toma L-a iubit pe Hristos mai mult decât ceilalţi Apostoli, cred, pentru că el, deşi nu L-a văzut pe Iisus înviat, I-a rămas credincios.
"Credincioasă necredinţa ta, Toma!" - exclamă, plin de admiraţie, unul dintre Sfinţii Părinţi!

Credincioasă şi plină de iubire "necredinţa" dvs, domnule Dumitru!

Mi-ar face o deosebită plăcere să continuăm acest dialog. Cred că am multe de învăţat din relaţia dvs cu Dumnezeu.

P. S. Îmi cer scuze pentru întârziere... De acum înainte, promit să răspund în acelaşi secol în care mi se scrie. :)

Toate cele bune!

Mi-am amintit şi un cuvânt al Sfântului Siluan Athonitul, care-i îndemna pe cei ce-şi pun întrebări în privinţa existenţei lui Dumnezeu să-L întrebe pe El: "Doamne, dacă exişti, luminează-mă...".
Sunt sigură că Dumnezeu nu va rămâne indiferent în faţa unei astfel de atitudini. :)

Numai bine!