Ion Barbu: Sfanta Treime ascunsa intr-un simbol

INCREAT

Cu Treptele supui văditei gale

Sfânt jocul în speranţă, de pe sund,

Treci pietrele apunerii egale

Supt văile respinse, ce nu sunt.

Ţi-e inima la vârste viitoare

Ca şarpele pe muzici înnodat,

Rotit de două ori la mărul-soare,

În minutare-aprins - şi încrestat.

Ca de obicei, cum remarca George Călinescu, hermeneutica lui Barbu devine de-a dreptul o joacă dacă accepţi să devii familiar cu câteva modalităţi de a “codifica” unde “sacru” se amestecă, paradoxal dar frumos, cu “ludic”.

Pietrele apunerii egale - reperele morţii (este egală pentru noi toţi).

Sub văile respinse, ce nu sunt - locaşurile rămase vide după căderea îngerilor. Funcţiile lor nu pot fi anulate, dar statutul lor ontologic nu mai e acelaşi. Forţa lor ne poate oblitera (apunem sub ele). Dar dacă, mântuiţi, vom prelua acele dregătorii, vor fi total schimbate. De aceea ele “nu sunt”, iar accesul la ele sugerează de la început cooperarea cu energiile necreate, singurele prin care pot fi desluşite adâncimile unor asemenea taine.

Cu treptele supui văditei gale - cu urcuşul spiritual, aceste asprimi ale firii căzute sunt supuse noii bucurii revelate de a “pre-gusta” sărbătoarea învierii, dobândirea statutului de cer nou, pământ nou, om restaurat divin.

Sfânt jocul în speranţă, de pe sund: sugestia caracterului ludic exprimă mai multe mesaje. Mântuirea, deşi un lucru foarte serios, este un joc de-a divinul, o pregătire pentru frumuseţile suprafireşti, o citire “ca în oglindă şi în ghicitură”, o repetiţie pentru sfinţenie, deşi sfântă ea însăşi. “De pe sund” este un pasaj misterios, dar putem afla că, la data scrierii poemului, existau primele combine (marca Sund) care recoltau cereale şi alte culturi mai dificil de strâns, posibil să avem aici sugestia omului-grădinar, care inventează unelte pentru a lucra noua grădină a raiului. Cu jocul “în speranţă” (dedicat speranţei vieţii veşnice) al unei agriculturi divine, omul depăşeşte avatarele morţii (pietrele apunerii egale), care, altfel, i-ar pecetlui condiţia. Sund este un toponim frecvent în Scandinavia. Sugestie posibilă a zonei de miazănoapte, unde se trăieşte mult timp în aşteptarea soarelui. Daca admitem "Sünd", rezulta expresia germanica pentru "pacat". Poate ca autorul a lasat deliberat acest cuvant obscur sa intervina, pentru ca multiplele sensuri care i s-ar putea atribui sa sugereze ratacirea in multiplicitate, absenta Unicului calauzitor.

Ţi-e inima la vârste viitoare ca şarpele pe muzici înnodat: omul este natural dedicat evului viitor, dar totuşi prezent. Înţelepciunea (şarpele) prezentă presimte ritmurile noii vârste chiar dacă, temporar, percepţia sugerează suferinţă (pe muzici înnodat).

Rotit de două ori la mărul-soare : Mărul este arhetipul fructului oprit, dar aici el sugerează latura solară a lui Hristos, mărul nou, fructul celest al luminii. De două ori: cele două firi, umană şi divină, sunt urmărite de “rotirea” firii umane în jurul noului model, aşa cum cosmosul pământesc este centrat de soare.

În minutare-aprins şi încrestat: metaforă arătând firea sfinţită a omului truditor pentru îmbunătăţire înflăcărată de timpul divin juxtapus celui uman, dar nu lipsită de măsură. Arderea interioară e intensă, dar şi circumscrisă, ferită de lipsa de măsură (hybris) denunţată de părinţii bisericii ca sursă a “ispitelor de-a dreapta”. “Încrestarea” în instrumentele ritmului divin exclude paşii greşiţi, graba. Faptul că se vorbeşte de “minutare” (plural) sugerează că fiecare individ pe drumul salvării este încă o notă personală la armonia a nenumăraţi timpi dumnezeieşti.