[myself00]

O mare problemă teologică care i-a preocupat pe Părinții Bisericii în timpul disputei cu arienii, eunomienii și pnevmatomahii, și continuă să preocupe și astăzi lumea creștină este dogma despre cea de-a treia persoană a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, mai precis, locul Său în Sfânta Treime, însușirea Sa ipostatică, etc. Dumnezeirea Duhului Sfânt nu a fost niciodată contestată de Biserică. Însă, referitor la modul Său de ființare și la însușirea Sa ipostatică, aceeași credință a fost întotdeauna exprimată dar în termeni diferiți până la ultima reglementare a lor de la Sinodul al 2-lea Ecumenic. Când Sfântul Vasile cel Mare vorbește despre modul de existență al Duhului Sfânt, el scoate în evidență faptul că Duhul își are ființarea de la Tatăl. Referitor la însușirea Sa ipostatică, el spune că Duhul Sfânt este o „putere sfințitoare". Toți Părinții, greci și latini, au fost unanimi în a susține că însușirea ipostatică a Duhului constă în faptul că își are existența din Tatăl, întocmai ca și Fiul, dar nu prin naștere Antiohieni mai întâi, și apoi Sfântul Grigorie Teologul și Didim din Alexandria au adăugat expresiei „nu prin naștere" formularea „prin purcedere", care a fost acceptată de Sinodul al 2-lea Ecumenic.Aceste chestiuni arată că dogma referitoare la însușirea ipostatică a Duhului Sfânt a existat dintotdeauna în Biserică, dar purcederea nu fusese încă definită drept o însușire ipostatică. Sfântul Grigorie Teologul spune că între Tatăl și Fiul toate sunt în comun, cu excepția cauzei, care este o însușire ipostatică doar a Tatălui.

Însușirea ipostatică a Duhului Sfânt Care are totul în comun cu Tatăl și Fiul, este „purcederea". Pentru El, Tatăl nu este doar Născătorul, ci și Purcezătorul, Care îl purcede pe Duhul Sfânt. Cel care este o proiecție proiectată doar de Tatăl și Care purcede doar din El.

Pr Ioannis Romanides