În prealabil postat de OmuBun

Aveam pe-atunci aproape 30 de ani, o fire cam razvratita si nu-mi placeau multe dintre cate ni se intamplau. Nici nu stiu daca am suferit vreodata pentru faptul ca nu aveam posibilitati materiale sau nu gaseam in galantare ce ne-am fi dorit, dar stiu sigur ca sufeream fiindca lovea in demnitatea noastra cand nu puteai sa spui ce gandesti, dar erai obligat sa mergi la manifestatii, sa tii tablouri cu ei in brate, sau slogane comuniste de care ti se facea lehamite. Nu eram membru de partid, dar in momentul in care am vazut cadavrele celor doi si am fost convins ca nu-i un trucaj, am suferit mult. Crima nu poate fi autorizata si justificata in nici un fel. M-am resemnat cu … "Asa le-a fost scris !", considerand ca Dumnezeu i-a pedepsit pentru ceea ce ar fi trebuit sa aiba pe constiinta (biserici daramate, preoti chinuiti prin puscarii dintre care multi si-au lasat oasele pe-acolo, fara sa aiba o cruce si un nume la capatai pentru pomenirea lor)…
Ce putem face acum ? Cu ceva timp in urma am crezut ca ne va folosi sa ne rugam pentru tara. Rugaciunea e buna oricum ar fi. Dar ma tem ca am indraznit mult prea mult. Daca e sa ne rugam pentru cineva, ar trebui s-o facem pentru noi insine. Romania este propria noastra oglinda. Dincolo de hotii cu shtaif sau gainarii de duzina, dincolo de prostituatele de pe centura sau cele de lux, ramanem noi, cei simpli care primim ce meritam. Aruncati-va o privire critica asupra acestui forum. Nu e un forum oarecare, ci unul care ar trebui sa fie exemplu de pace si ingaduinta. Din pacate nu se deosebeste cu nimic de talk-show-rile televizate, unde toata lumea are dreptate si arata cu degetul catre celalalt.
Nu vrem sa toleram, dar avem pretentia sa fim mereu aprobati in ceea ce spunem, chiar daca atitudinea noastra nu pune pret pe demnitatea omului, ci pe punctul nostru de vedere. Totul porneste din noi insine. Cum ma vad ceilalti pe mine? Cum ii vad eu pe ceilalti? Ne adunam 20 de visatori incurabil si citim psaltirea tot postul, (despre gandurile ce ne anima… Dumnezeu cu mila!...), cand poate ar fi de-ajuns ca fiecare dintre noi sa-si gaseasca pacea in sufletul strivit de griji materiale, de frustrari, de neajunsuri si sa spunem seara de seara psalmul 50, sau Crezul, sau orice rugaciune ne vine noua, dar care porneste din adancul inimii impiertite de deznadejde, si-o sa fim uimiti ce se petrece in jurul nostru, chiar daca in prima faza o sa ni se para ca tot cerul se porneste impotriva. Este doar reactia unei boli deja aciuate si care nu se lasa usor dezradacinata.
Din punctul meu de vedere voi continua sa fac ce-am facut si in postul trecut, dar ma voi limita la propria mea neputinta si pacatosenie…
Dumnezeu sa ne vegheze cu ingaduinta si sa ne ajute sa intelegem caile Lui, fara sa ne lamentam ca-s strambe si pline de ciulini !