View Single Post
  #4  
Vechi 23.11.2017, 18:23:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Actorul Ion Dichiseanu a declarat joi, că "trăim clipe cumplit de grele" atunci când apare vestea decesului unui coleg, mai ales unul de talia Stelei Popescu.
"Nu-mi găsesc cuvintele. Eu care am făcut film, am făcut spectacole în țară și străinătate cu ea, acum câteva zile am stat de vorbă cu ea, niciodată nu s-a văitat. Era genul de om care nu se văita, că o doare, că n-are aia, că merge la doctor, nu, era plină de viață, avea un tonus foarte bun. Eu, când mă întâlneam cu ea, îmi dădea viață, oricât de supărat aș fi fost, mă injecta cu bună dispoziție. Vezi, Dumnezeu a fost nedrept cu ea, a luat-o prea brusc. Uneori poate e bine așa, așa cum și colegul meu Hossu a murit pe scenă, asta e bine ca să nu mai sufere ceilalți în jurul meu, sau să mă compătimească. Noi suntem puțin vanitoși, niște caractere mai puternice și nu suportăm să ne compătimească", a declarat Ion Dichiseanu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote