[cristiboss56]

Că „omul trebuie să se retragă în cetatea dreptei socoteli” e scris în Scrierea despre Botez a Sfântului Marcu Ascetul şi, tot acolo, că acolo mintea ca preot trebuie să slujească pe masa sfântului altar, care este inima. Inima e masa sfântului altar în om, mintea e preotul care slujeşte la masa inimii, iar aceasta se realizează atunci când omul a intrat în cetatea dreptei socoteli, când a ajuns la un echilibru, când a ajuns la o stare sufletească care favorizează prezenţa lui Dumnezeu şi, mai ales, simţirea prezenţei lui Dumnezeu. Că nu-i destul să ştii că Îl porţi pe Hristos în inimă, dacă nu-L şi simţi. Dacă nu simţi prezenţa Lui, înseamnă că inima nu e simţitoare. Zic Părinţii cei duhovniceşti că
ne-simţirea este cea mai gravă consecinţă a păcatelor. Ajungi la un fel de bătucire a lăuntrului şi nu mai simţi prezenţa lui Dumnezeu, nu te simţi în faţa lui Dumnezeu, nu simţi că Dumnezeu e de faţă, nu simţi că Dumnezeu vine către tine prin cuvântul Său, nu simţi că Domnul Hristos îţi vorbeşte direct, citind Sfânta Scriptură .
A fost la noi la mănăstire un episcop armean, împreună cu Mitropolitul Nicolae Mladin – Dumnezeu să-l odihnească! – şi spunea că la ei este o legendă: Sfântul Grigorie Luminătorul , cel care a încreştinat Armenia, a ieşit dintr-o scriere a lui, a ieşit dintr-o carte scrisă de el, ca să-l lămurească pe un copil care citea cartea şi nu o înţelegea. E foarte frumos, e foarte adevărat şi e foarte spre bucuria noastră faptul că se spune că Sfântul Grigorie, cel care a scris cartea, a ieşit din carte. Apoi să ştiţi că aşa cum a ieşit Sfântul Grigorie din carte, în legenda aceea, orice om care a scris o carte într-un fel iese din gândurile lui. Se ascunde în gândurile din carte şi iese la iveală atunci când citeşti cartea.
( Arhimandrit Teofil Părăian,