[cristiboss56]

În strînsă legătura cu Sfânta Cruce a Domnului ca altar al jertei mântuitoare, sta si crucea personală a omului constând în toate necazurile, suferințele și neajunsurile vieții pământești, pe care omul trebuie să o ducă cu multă răbdare și în mod jertfelnic, după cuvântul Domnului care zice: "cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Puterea de a duce cu răbdare crucea vieții, izvorăște din puterea Crucii Domnului căci "pentru cei ce se mântuiesc cuvântul crucii este puterea lui Dumneeu" (I Corinteni 1, 18). Pentru a scoate în evidență necesitatea mântuitoare a ducerii crucii proprii și de înțelegere a pedagogiei dumnezeiști conform căreia Dumnezeu rânduiește o cruce pe măsura puterilor persoanei umane, acest dascăl din pustie (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul) se folosește de o istorioară din spiritualitatea ortodoxă despre felurimea crucilor după materialul lor, aur, argint, fier, marmură, lemn sau altele, sau după mărimea lor. Vedem cum credinciosul cârtitor împotriva lui Dumnezeu pentru crucea sa (care i se pare prea grea), este pus să-și aleagă el una care i se pare mai potrivită: după multe încercări, alege o cruce ușoară de lemn și constată apoi că este tocmai crucea sa, cea cu care venise acolo. Iată finalul acestei istorisiri alegorice:

Slava Domnului, răspunde,
Tare-s multumit cu ea,
Căci din toate numai asta,
Este dupa vlaga mea!
Îngerul atunci îi zice:
Omule nemulțumit,
Pentru crucea vieții tale,
Totdeauna ai cârtit!
Astazi ți-am adus anume
Ca să-ți fie ție semn
Ca nici una nu poți duce
Decât crucea ta de lemn.
Asta este «crucea vieții»
Dată ție de când ești
Deci, lui Dumnezeu dă slava,
Și de-acum să nu cârtești.
Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinți
Care sufar pân-la sânge,
Întru grele nevoinți.
Iară tu cu sărăcia,
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credința
Și răbdând vei mulțumi!"
(Cruce vietii omenesti)
(Tâlcuiri din opera Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Editura Doxologia, pp.17)