[Ioan_Cezar]

Mihai, mă ispiteşti să scriu un cearceaf pe tema asta a condiţiei psihoterapeutului. Desigur n-o voi face, deşi mi-ar plăcea...:)

Aş vrea doar să îţi spun că reprezentarea psihoterapiei şi a terapeutului e un subiect foarte bogat, nuanţat şi reconfigurat, plin de surprize.
Nu statutul juridic / caracterul liberal al profesiei impun anumite particularităţi ale condiţiei de psihoterapeut, ci mulţime de factori interni, din însăşi dinamica procesului. Ne alegem clienţii cu mare grijă în primul rând ca să ne simţim confortabil, adică să nu trecem peste limitele noastre personale - caz în care am putea aduce prejudicii clientului şi nouă înşine.
Eu de pildă nu prea aş putea să lucrez cu o domnişoară frumoasă şi histrionică deoarece m-aş simţi prea ispitit să devin partener într-o relaţie mult prea interesantă pentru a deveni vreodată curativă...:)
În schimb, aş lucra bine mersi cu un depresiv, cu o domnişoară frumoasă şi inhibată, eventual chiar retardată (frumuseţea m-ar odihni, iar retardul ar scădea din posibilitatea intrării în jocuri prea complexe), cu un alcoolic considerat incurabil, cu un cuplu "neinstruit" etc. Cel mai bine mă simt cu copiii abuzaţi de părinţi imbecili, sus-puşi şi perfecţionişti, ăia de nu trece soarele pe cer dacă nu le dau ei acordul. Pentru că am fost şi eu un copil abuzat de o liotă de gură-cască şi ştiu bine ce preţ plăteşti când treci prin experienţele astea şi mai ştiu şi cam cum poţi face să îi laşi pe adulţi cu nebunia lor iar tu să-ţi vezi de treabă. Iar când nu ştiu, se petrece mereu o minune: mă învaţă clientul!.......:))