În prealabil postat de Laura19
Buna. Ma numesc Laura si am 19 ani. Sunt noua pe acest forum asa ca imi cre scuze de la inceput daca gresesc cu ceva privind regulile forumului. Problema mea nu prea are legatura directa cu religia, dar m-am gandit ca cele mai bune sfaturi le-as putea primi de aici. Ma scuzati daca e vreun deranj. Cum scrie si in titlu, am o problema(sau mai multe) in familie, mai exact probleme cu parintii. Stiu ca nu e frumos sa iti speli rufele in public, dar chiar am nevoie sa ma descarc si de niste sfaturi.
Parintii mei nu se inteleg , iar eu nu ma inteleg cu ei. Tata e un om bun si sufletist, dar se schimba radical cand consuma alcool. Certurile in familie deobicei pornesc cand el este 'vesel'. Cand eram mica mai consuma o bere doua rar, dar treptat a inceput din ce in ce mai mult. Cand nu are treaba sau nu lucreaza alcoolul e sfant. Foarte mult s-a schimbat dupa ce a stat la munca un an in SUA si, si mai mult dupa 2 ani in Anglia. Nu prea mai suntem pe aceiasi lungime de unda deloc. Eu vreau ceva, tata vrea ceva, mama altceva. Ma refer aici la cariere si idealuri in viata. Foarte des se cearta cu mama, rar saptamana fara certuri. Mereu cand se cearta cu ea ii spune 'boule' sau ca e proasta sau ca nush ce. Au fost si episoade in care am auzit-o pe mama zicand ceva gen: 'nu mai da in mine, ca am sa chem politia' sau lucruri aruncate de pereti sau pe geam. Si replici gen va dau afara din casa, mama ta maine pleaca, tu/voi vreti numai banii mei(mama lucreaza, iar eu sunt la scoala momentan), jucati teatru, complotati impotriva mea etc. Cand vorbesc doar eu si tata, mereu spune ca mama e asa si asa. Si ma doare chit ca nu prea ma inteleg bine cu ea, ca e mama. Si daca nu sunt de acord cu el zice ca sunt ca ea, de parca ar fi ceva rau sa ma aseman cu mama. Si cam asa spune mama, ca sunt ca el. Daca nu sunt de acord cu unul sunt de partea celuilalt si invers. Recunosc ca poate sunt si eu de vina, ca nu fac mereu ce vor si ce ar trebui. Am avut si eu perioada mea de rebeliune prin clasa a9a cand nu stiam ce vreau si cine sunt si faceam prostii, dar mi-a trecut acum. Si mai gresesc si cand le dau replica desi n-ar trebui, ar trebui sa ma abtin, dar nu pot, ma enervez foarte repede de ceva vreme. Si iar ne certam cand le spunca eu vreau sa stau la camin sau asa la facultate, vreau sa ma desprind sa invat de pe acum cum e sa fiu pe picioarele mele si sa muncesc pentru ce imi trebuie in viata. Tata spune ca la mine e solutia ca familia sa isi revina si sa ne intelgem bine, dar nu prea inteleg ce anume trebuie sa fac, in afara de invatat si ajutat prin casa si asa. Asta e pe scurt cam ce se intampla la mine, si sper ca se intelge in mare care e problema. V-as ruga sa imi dati si mie un sfat doua , ce ar trebui sa fac ca sa mearga bine treaba si la noi.
Si inca o problema, separata;daca nu e cu suparare. Eu sunt impotriva avorturilor, 100% impotriva. Si nu de mult am aflata ca mama a facut unul pe putin si tata a zis ca si pe mine vroiau dar le-a zis medicul sa lase primul copil(nu stiu daca e adevarat). Nu stiu detalii pentru ca mama nu a fost dornica de amanunte sau asa. A fost socant pentru mine mai ales ca eu mereu le priveam ca pe niste criminale pe cele care fac avort si mai ales ca mereu as fi dorit un frate sau o sora. E urat sa fi singur la parinti. Cum sa imi iert mama? Cum sa ma comport cu ea? Nu vreau sa o judec nu vreau sa o condamn sau asa. Poate exagerez eu, doar ca nu inteleg de ce, pentru ca cu banii nu stam chair rau, potrivit as spune.
Imi cer scuze daca v-am plictisit si multumesc pentru timplul pierdut citind ofurile mele.
|