În orice stare de păcat, chiar și în cea mai profundă cădere, când omul este stăpânit de diavol, adâncul său, pecetea pusă de Dumnezeu pentru totdeauna în sufletul omului, nu se distruge:
Citat:
|
cei doi demonizați în fața lui Hristos L-au mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu – adâncul din ei nu era distrus. Deodată au cunoscut în Hristos Originea, Adevărul ultim.
|
Omul (noi toți) alienat se înstrăinează de acest adânc al său, nu mai este conștient de el, nu mai păstrează legătura. Dar când este de față Hristos, se petrece o recunoaștere: a Sa și a ta. Căci nu te poți cunoaște cu adevărat pe tine însuți, dacă nu-L cunoști pe El, care te-a făcut și care este Prototipul fiecăruia dintre noi.
„Ai venit înainte de vreme, să ne chinuiești?” - spun demonizații. Înainte de Judecată, adică:
Citat:
|
Judecata va însemna sentința asupra a ceea ce este bine și ce este rău, încât va fi sfârșitul confuziei, nu al lumii.
|
Probabil suntem cu toții contrariați pentru faptul că Mântuitorul le-a îngăduit demonilor să intre în turma de porci:
Citat:
|
A îngăduit aceasta ca să arate că opera demonilor e o operă a distrugerii, nu a zidirii. Dumnezeu zidește, demonul distruge.
|