[Igor_Paslusnik]

Biserica trebuie să vorbească deschis, împotriva acestor credinţe mincinoase. Precum chirurgul taie cangrena cu bisturiul spre vindecare, aşa şi cel ce doreşte pe Domnul, trebuie să vindece din mintea şi inima lui, erezia. Cum să nu te doară neputinţele oricărui om? Mai ales dacă vrea pe Domnul? Cum să nu-l înveţi după măsura ta?

53 - Avem tot mai puţini predicatori buni, precum Părintele Constantin Galeriu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, iar partea morală, e parcă tot mai evaziv exprimată despre problemele societăţii, cu puţine gândiri, aplicabilităţi şi argumente vii, biblice, patristice, canonice, istorice, dogmatice. Să căutăm nu numai să expunem problema, dar mai ales să aducem soluţii, să chemăm la dialog, la comunicare, la ajungerea la un consens, cu oricine vrea să vorbească cu Biserica.

Aceste lipsuri ale predicii, pentru mine sunt foarte dureroase şi au devenit mai dureroase, decând am primit argumentarea în cursurile oficiale ale facultăţii, că numai suntem pe vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, care nu mai e actual, nu mai aplicăm predici morale cu pedagogie de îndreptare. Deci nu mai suntem pe vremea Noului Testament, care ca timp, e dinaintea Sfântului Ioan Gură de Aur, aşadar Noul Testament nu mai e actual? Nici Sfintele Canoane? Care practic sunt Sfinte Dogme. Unde vrem să ajungem? Unii în Raiul infinit, alţii în iaduţul mărginit, gregătit celor ce şi-l gătesc, şi-l trăiesc.

54 - Tot mai puţini creştini, vor să aplice cu râvnă învăţăturile Noului Testament în viaţa de zi cu zi, sau nici nu le citesc îndeajuns, sau le ignoră cu o măsură a indiferenţei şi răcelii, lucru care pe mine mă doare cumplit. Sau le vor citi, înţelege şi practica protestant, eretic, devenind deliciul şi savoarea vrăjmaşilor creaţiei, demonii.

55 - Creştinii şi mai ales slujitorii, nu se silesc prea mult să organizeze seri de dialog cu neo-protestanţii, de exemplu în fiecare marţi la parohiile mici, sau în oraşe şi la parohii mari, un preot marţi, altul joi, unde să arate biblic Ortodoxia, care nu se ascunde, să lămurească oiţele rătăcite, pe fiii risipitori, fie chiar şi cu "sola scriptura", nu este frică, nici ruşine să arate şi să mărturisească Adevărul, fiindcă Mireasa lui Hristos, Ortodoxia, nu ascunde lumina sub obroc, ci se dovedeşte întreagă în Sfânta Scriptură, în tot ce face, dogmatic, liturgic, canonic şi fiindcă nu sunt 5 biserici şi 5 adevăruri, ci Una Biserică, azi numită Ortodoxă, Una Creştină, singura şi unica şi Unul Adevărul, Hristos Domnul, şi nu sunt hristoşi mincinoşi în Ortodoxie, decât patimi cu care se luptă creştinii, atunci Biserica va arăta Adevărul, oricui vrea să-L primească şi să-L trăiască. Iar prin acele seri de cateheză, de mărturisire, de adeverire, creştinii se vor întări în credinţă şi vor vindeca amăgirea şi rătăcirea fiilor risipitori şi oiţelor pierdute în romano-catolicism sau neo-protestantism.

De ce nu vrem să organizăm aceste seri, în fiecare parohie din ţară? Spre exemplu, în fiecare marţi. Să dea circulară în ţară, la toate eparhiile şi protopopiatele parohiilor, de la Preafericitul Părinte Patriarh care să dea startul acestor seri, pentru orice preot care doreşte această misiune printre rătăciţii parohiei lui, eventual cu o propunere de texte biblice, şi recomandarea a câtorva cărţi a Sfinţilor Părinţi, şi care, prin harul Duhului Sfânt, dat prin pogorârea Duhului Sfânt şi punerea mâinilor, la Sfânta Taină a Hirotoniei, va lucra şi va lămuri Dumnezeu prin părintele şi va fi de mare ajutor preotului şi oricărui luptător harul şi râvna, dragostea mai ales şi jertfelnicia "împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii" - Efeseni 6, 12.

56 - Se pune accent pe o exprimări pompoase, elaborate însă pe evaziv şi subiectivism, nu obiectivism, cât mai "politic corect", care nu merg la inima oiţelor, nu să supărăm pe alţii, dar se preferă să nu numim şi să nu arătăm cât mai puţin şi cât mai machite, bolile societăţii în care trăiesc creştinii. Dar Hristos şi Sfinţii, i-au numit pe cei care-i doreau vindecaţi, "pui de vipere" sau "morminte văruite pe dinafară" sau "fiul diavolului" sau "fiii blestemului" sau "voi sunteţi din tatăl vostru diavolul" şi altele asemenea. Oare nu i-au mai iubit pe aceia cărora le spuneau aceste cuvinte? Tocmai fiindcă i-a iubit nespus, le-a arătat acestea. Pentru a-i trezi din amorţire şi adormire, pentru a-i învia. Fără însă să-i oblige cu nimic, ci doar prin cuvânt, să caute vindecarea lor.

Sigur că trebuie avut grijă la acrivia cu care aplicăm dojana, să fie după măsura celui ce primeşte, iar asta doar un părinte ce va deveni iscusit în duhovnicie va reuşi să împlinească minunat, fie el şi un simplu monah, precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, care l-a un moment dat era singurul ortodox de pe pământ, când toată Biserica era căzută în ereziile monofizite şi monotelite şi Sfântul învăţa minunat să fie scuipată jos împărtăşania eretică, şi călcată în picioare, că e otravă demonică, şi pentru asta i-a fost tăiată mâna dreaptă şi limba, să nu mai poată vorbi şi binecuvânta ortodox.

Cum şi noi trebuie să învăţăm să fie scuipată împărtăşania romano-catolicismului jos şi călcată în picioare, că e otravă demonică, la fel şi cea protestantă şi neo-protestantă.

57 - Devenim eretici ecumenişti, nu cunoaştem Sfânta Scriptură, învăţăturile Sfinţilor Părinţi le ignorăm, Sfintele Canoane le desconsiderăm şi spunem că sunt depăşite, în loc să avem discernământul aplicării acriviei lor, spunem că dragostea îngăduie orice, dar Dragostea nu îngăduie încălcarea a Însăşi Dragostea, a Sfintelor Dogme, a Sfintei Scripturi, a Sfintelor Canoane, a Patristicii, a istoriei, nu îngăduie deci să călcăm în picioare creştinismul cu mincinoasa dragoste a ecumenismului, a ereziei, a păcatului, a patimilor. Dogmatica o neglijăm şi vrem să repetăm istoria, sau chiar să o "îmbunătăţim", cu noi serii de căderi în schismă şi erezie, prin ciuma din Biserică a sincretismului şi ghiveciului religioso-dogmatic, deci a minciunii demonice numită machiat, cu şiretlenie şi viclenie: ecumenism.

Nu, nu există cale de mijloc. Asta-i o amăgire ecumenistă. Trebuie să fim ori reci, ori fierbinţi. "Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea." - Apocalipsa 3, 16. Deci trebuie să fim, ori de Rai, ori de iad. Nu există purgatoriu, cine-i căldicel, va fi lepădat de la gura Domnului Dumnezeu. E oarecum rigid, dar cu unduirile şerpoase ale ecumenismului, nu-i de joacă. E cea mai mare erezie a tuturor timpurilor.

Hristos spune că a venit să aducă sabie, să despartă pe fiică de mamă şi pe fiu de tatăl său. Ce înseamnă asta? Adică creştinismul nu este din materialism şi nu este trupesc. Este duhovnicesc. Şi da, luptă cu ereziile, chiar şi prin femeile din popor, care strigă la predica vlădicii că aceia nu-i învăţătura Bisericii, cum ne dă Sfântul Vasile cel Mare, pilda, când ne învaţă despre Sfânta Neascultare faţă de ierarhul căzut în erezie.

Creştinismul este biruinţa duhului asupra trupului, cum spune şi Pavel. Fiindcă aici suntem trecători, starea lumii acesteia este stricăciunea, aleasă de om de bună voie prin neascultarea şi nepostirea lui Adam şi Eva. Doar prin Hristos este izbăvire. A lui Hristos suntem, nu a hristoşilor mincinoşi, de care e plin pământul. "Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău." - 1 Ioan 5, 19. Şi-atunci sigur că trebuie ca "cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece." - 1 Corinteni 7, 30-31.