"Și într-o bună zi am avut mai multe trăiri duhovnicești. Toată ziua plânsesem cu lacrimi amare, iar spre seară, cam pe la apusul soarelui, mă odihneam și eram epuizat după vărsarea atâtor lacrimi. Mă uitam la Biserica Schimbării la Față din vârful muntelui și, sfârșit de oboseală, îl chemam pe Domnul în rugăciune. Și deodată, parcă un vânt tare s-a stârnit, bătând în direcția mea. Dintr-odată, sufletul mi s-a umplut de o mireasmă de nedescris, iar inima a început să rostească rugăciunea lui Iisus de la sine, ca un ceasornic. M-am ridicat atunci, plin de har și de o imensă bucurie, și am intrat în chilie, iar aplecându-mi bărbia în piept, am început a rosti rugăciunea. Și de-abia am spus-o de câteva ori, că am avut o minunată contemplare a lui Dumnezeu. Deși eram în chilie cu ușa închisă, parcă mă aflam în cer, într-un loc minunat, într-o deplină pace și liniște sufletească. Odihnă deplină. Mă gândeam doar atât: Doamne, nu mă lăsa să mă întorc în lume, în viața cea plină de suferință, ci lasă-mă să rămân aici. Apoi după ce m-am odihnit după voia Domnului, mi-am revenit în sine, aflându-mă iar în peșteră."
(Mărturia lui Gheron Iosif Isihastul, trăitor în Sfântul Munte Athos, trecut la Domnul în 1959).
|