Citat:
În prealabil postat de alex190
Ma gandeam la mama.Nu stiu, a fost un gest pentru ea.Nu zic neaparat ce a fost bine, asa ma gandeam atunci.Asa cum se sfinteste o casa, lucrurile noastre, cum facem tot posibilul sa ne lasam stropiti la biserica cu apa sfintita etc.Ma gandeam ca ar un gest asemanator ca atunci cand aprindem candela sau o lumanare pentru o persoana draga adormita sau cand o trecem pe pomelnic, pentru a ne ruga pentru sufletul ei sau cand ducem haine sau lucruri ale persoanelor bolnave la biserica pentru a fi binecuvantate, sfintite.Il voi intreba si pe parinte si va spun ce imi va zice.
|
Sfințirea este a vieții și a obiectelor care participă la viața noastră, a credincioșilor. Ca urmare, deși e de înțeles sentimentul de dragoste față de mama, am putea să luăm în calcul și faptul că în mormânt nu se află sufletul omului ci rămășițele corpului său.
A sfinți aceste rămășițe, trecînd peste faptul că la înmormântare s-au făcut deja toate cele potrivite de către preot, este un lucru inutil. Întrucât nu mai servește vieții, devenirii. Mormântul este, pentru corpul omenesc din el, locul putrejunii... Acolo ne întoarcem, corporal, în țărână... Doar sufletul ne mai este viu, în lumea de dincolo.
În plan afectiv eu cred că gestul are sens, exprimînd iubirea, atașamentul față de părintele care s-a mutat la Domnul.
Mai departe însă, Biserica ne învață că putem ajuta foarte mult pe cel despărțit de trup, prin: rugăciune individuală, parastase, pomelnice și toate faptele milei creștine. Acestea sunt actele "cu greutate" pe care le putem face pentru cel drag.
Sunt nenumărate mărturii, în Tradiția orală și scrisă, despre marea ușurare pe care o simt cei trecuți la Domnul din partea noastră, a membrilor Bisericii luptătoare. Vă sugerez să cereți la biserică o carte sau o broșură legată de acest subiect pentru a afla ce ne dezvăluie Părinții despre viața de dincolo și despre modul cum putem fi noi de folos celor dragi care nu mai sunt printre noi.
Toate cele bune,
Doamne ajută!