Citat:
În prealabil postat de Melissa
Dupa parerea mea exista doua moduri de a face fapte bune.
Sunt unii oameni care fac fapte bune "constransi" de poruncile divine, fara sa simta din inima sa faca asta. Fac fapte bune ca asa trebuie sa le faca, de frica sa nu piarda viata vesnica. Mimetic, fara esenta. Si le mai si contabilizeaza.
Si sunt unii oameni care fac fapte bune indemnati de iubirea din inima lor.Fac fapte bune fara sa analizeze beneficiul divin obtinut astfel. Sunt oameni de o constitutie interioara atat de elevata spiritual incat ei insisi sunt mai coplesiti cand daruiesc decat cei care primesc.
Din punctul meu de vedere cele doua categorii sunt foarte diferite. Chiar daca efectele sunt aceleasi, cauza care le determina este esentiala si face diferenta.
|
Desigur, exista aceste categorii de oameni.
Eu sunt de parere ca, la inceputul urcusului duhovnicesc, omul va infaptui poruncile lui Dumnezeu din frica de pedeapsa cea vesnica, pentru ca, in timp, progresand in cele duhovnicesti, sa implineasca voia divina din dragoste de Dumnezeu.
Dragostea de Dumnezeu si de aproapele e un dar mare, minunat, de nedescris in cuvinte. Din cate am inteles, nu se dobandeste cu usurinta, ci e primit in urma unor mari stradanii. Acest margaritar nu este aruncat "porcilor", adica celor ce inca se tavalesc in mocirla patimilor.
As spune ca, de fapt, pacatosul nu poate sa iubeasca; nu-i capabil sa primeasca darul iubirii. E chinuit in mod cumplit de neiubire. Patimile care-l inlantuiesc nu ii permit sa iubeasca. Insa, despatimindu-se, infaptuind poruncile lui Hristos, va invata sa iubeasca, se va umple de harul divin care ii va incalzi inima spre iubire. Si abia atunci va implini poruncile lui Hristos din dragoste fata de El.