CAPITOLUL I
,,Dumnezeu

Frumusetea gandirii patristice poate fi surprinsa mai ales in tematica ei, in problematica ei. Obiectul acestei gandiri il formeaza Dumnezeu, Logosul, lumea si omul. Dezbatute cand mai calm, cand mai furtunos, cand in chilii umile de calugari, cand in salile fastuoase al sinoadelor ecumenice, aceste probleme au primit solutii de o siguranta si de o armonie necunoscute lumii pagane.

Dumnezeu e centrul intregii gandiri patristice.De la El pornesc si spre El se indreapta toate creaturile. El este izvorul intregii existente, fiind existenta insasi. Aceasta idee, luata din Vechiul Testament, da o temelie de granit si o frumusete unica gandirii patristice. Fiind izvor si scop a tot ce exista, totul pleaca de la Dumnezeu si se intoarce la Dumnezeu in acea frumusete si puritate primara proprii operei iesite din Perfectiunea insasi. Frumusetea monoteismului patristic e cu atat mai remarcabila cu cat, exceptand perioadele monoteiste ale religiei iudaice, curatenia, integritatea si perfectiunea Dumnezeului crestin erau aproape necunoscute gandirii grecesti. Bajbaind intre materialism, spiritualism si eclectism, filosofia elena nu reusise decat rareori si sporadic sa presimta sau sa formuleze vag ideea unui singur Dumnezeu. Nous-ul lui Anaxagoras, Logosul lui Heraclit, Demiurgul lui Platon si primul Motor al lui Aristotel nu sunt decat intrezariri si preambuluri. Chiar cand ideea monoteista reuseste sa se desprinda ceva mai precis la unii ganditori stoici sau neoplatonici, ea este asa de inconsistenta si de oscilatorie, incat nu poate forma un temei pentru un sistem filosofic, cu atat mai putin pentru o credinta. Lucrul se explica in oarecare masura prin rolul dominant al mitologiei, care nu se multumea sa circule in majoritatea genurilor literare, ci se infiltrase cu abilitate si-si castigase loc onorabil si in filosofie. Puzderia de zei elenici nu putea inlesni infiriparea unui monoteism, chiar mediocru, intai pentru ca acesti zei erau constituiti de Homer si de Hesiod intr-un panteon puternic si sistematic, si prezenta lor se facea simtita in absolut toate manifestarile spirituale ale neamului grec, in al doilea rand pentru ca chiar in sistemele de filosofie cele mai spiritualiste, cosmogoniile sau antropogoniile erau organic legate de un numar mai mic sau mai mare de zei. Dar motivul de capetenie al incapacitatii filosofiei elene pentru monoteism sta in caracterul eminamente laic al poporului grec. Este singurul popor civilizat al lumii vechi care n-a avut teologie si preoti. Plecand de la datele imediate ale simturilor, de la materie, filosofii eleni au cautat pe cai sinuoase originea lumii. Nici unul dintre ei nu s-a putut ridica pana la culmea definitiei biblice ca Dumnezeu este "Cel ce este".

Dumnezeul gandirii patristice este creatorul lumii din nimic.Eternitatea si atotputernicia Lui l-au capacitat sa creeze lumea din nimic. Demiurgul platonic creeaza lumea dintr-o materie deja existenta. Cosmologia si antropologia platonica se vor resimti totdeauna de imperfectiunea acestei conceptii.Sfintii Parinti invata ca Dumnezeu a facut lumea din bunatate si iubire si ca a creat-o ca pe o podoaba. Conceptia despre o lume-podoaba exista si in gandirea greaca, dar cand la eleni lumea era un cosmos armonios iesit din cultul grecului, la Sfintii Parinti cosmosul e o exteriorizare a perfectiunii divine. Armonia vine din mintea divina nu din ratiunea umana. Dumnezeul Sfintilor Parinti este, in fine, izvorul insusi al frumosului. "Daca Dumnezeu ar crea ceva urat, n-ar mai fi Dumnezeu", zice Origen."Dumnezeu este frumusete, dar El depaseste orice frumusete", zice marele teolog din Nazianz.Toate celelalte atribute ale lui Dumnezeu ca imaterialitatea,transcendenta, si perfectiunea sunt prezentate si dezbatute de gandirea patristica cu un lux de cunostinte, cu o siguranta, cu o precizie si cu o eleganta logica si metodologica, cum rar se intalnesc in filosofia profana. Origen, Grigorie de Nazianz in Discursuri teologice, Dionisie Pseudo-Areopagitul in Numele divine si Ioan Damaschin in Dogmatica si Dialectica au scris pagini model de clasicism filosofic. Argumentele ontologic si cosmologic pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sun si astazi valabile in aceeasi forma in care le-a crea si prezentat gandirea patristica.

Logosul si Intelepciunea

Piscul frumusetii gandirii patristice este invatatura despre Logos si Intelepciunea divina. Existent in filosofia lui Heraclit si mai ales cea stoica, Logosul capata la Sfintii Parinti, o semnificatie si o importanta noua, devenind pilonul central al gandirii crestine. Corporal, desi de o materialitate subtila, circuland ca un fluid in toate elementele lumii vizibile, la stoici. Logosul nepastrand din filosofia pagana decat numele, este in filosofia crestina principiul generator si mantuitor al universului. Afirmatia prologului Evangheliei Sfantul Ioan ca: "Fara El (Logos) nimic nu s-a facut din ce s-a facut" a indicat ganditorilor crestini sa vada in Logos izvorul general al fiintelor si principiul creatiei. Expresia din acelasi prolog ca: "In El era viata" inseamna o viata spirituala, rationala. Aici doctrina crestina despre Dumnezu-Logos are atingere cu teoria platonica despre "Idei", dar aceasta atingere e trecatoare, pentru ca, desi "Ideile" lui Platon prezente inca in doctrina scolii alexandrine sub numele de noymata , tipoi si logoi , imperiul acestor "Idei" se destrama: Logosul in care ancorasera "Ideile" erau la Dumnezeu insusi. Atotputernicia si atotstiinta Logosului au facut inutila prezenta "Ideilor".

Dupa acelasi prolog al Evangheliei lui Ioan, Logosul e "Lumina lumii". Aceasta Lumina este, in gandirea patristica, izvorul cunoasterii. Stiinta inseamna lumina prin impartasirea mintii noastre din Lumina nepieritoare a cunoasterii desavarsite care e in Dumnezeu-Logos. Dogmatistii si mai ales misticii patristici vad in cunoasterea si in apropierea de aceasta lumina a Logosului, ultimul grad al desavarsirii gnostice, al contemplatiei. Inundarea cu lumina divina echivaleaza cu intrarea in paradis. O alta consecinta de valoare exceptionala a acestei teorii este ca Logosul fiind temeiul primar al lumii si in acelasi timp lumina, urmeaza ca lumina este fundamentul luminii. Lumina ca baza a creatiei si a cosmosului este o conceptie unica in istoria filosofiei si in istoria religiilor.

Patronand creatia si conducand cosmosul, lumina Logosului s-a proiectat partial asupra lumii si a oamenilor dinainte de venirea Mantuitorului. Exista in lumea precrestina o cunoastere naturala a Logosului, care a precedat cunoasterea Logosului intrupat.Intre participarea la Logos inainte de Hristos si revelatia lui Hristos, este aceeasi deosebire ca intre samanta si fruct sau ca intre tabloul unui obiect si obiectul insusi.Logosul nu este numai creator, El este si ordonator. Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca Logosul este legea naturala care patrunde totul, care conduce lucrurile si care ne calauzeste de la lucruri la Dumnezeu. El mentine cosmosul in armonia proprie si nu lasa nimic la intamplare. Cand Tatian Asirianul spunea grecilor sa nu-si faca un titlu de orgoliu din stiinta lor, pentru ca aceasta stiinta e luata din intelepciunea barbarilor, el intelegea prin aceasta ca atat intelepciunea barbarilor si Legea evreilor cat si stiinta elena sunt opera Logosului ordonator. E o idee impartasita de intreaga gandire patristica.

Creatia cea mai revolutionara a gandirii patristice este identificarea Logosului cu Iisus Hristos.Iisus Hristos este Logosul total, integral. Aceasta identificare, care era un scandal pentru filosfia elena si pentru mentalitatea iudaica, este opera revelatiei supranaturale. Logosul partial a facut loc Logosului total in persoana istorica a lui Iisus Hristos. Revelatia a atins cel mai inalt punct al lucrarii ei. Venirea lui Hristos in lume inseamna desavarsirea operei Logosului prin mantuirea pe care el o aducea oamenilor si intregului univers. Aceasta mantuire inseamna suprimarea pacatului si a tuturor consecintelor lui prin moartea trupeasca a Logosului insusi, apoi crearea din nou a lumii prin inundarea luminii inefabile a adevaratei cunoasteri si a harului. Aceasta lumina de cunoastere si har iradia din insusi Logosul Iisus Hristos. Prin identificarea Logosului cu Iisus Hristos, gandirea patristica reface unitatea primordiala a cosmosului unind Logosul precrestin cu crucea luminii in persoana istorica a Mantuitorului. De aici inainte lumea e una si toate eforturile ei tind spre imparatia Luminii.

Cu aceeasi frumusete gandirea patristica prezinta invatatura despre intelepciunea divina. Aceasta Intelepciune este manifestarea in act a lucrarii Logosului.Ea este Dumnezeu insusi. Ea nu e o cunoastere filosofica, nu e gnoza, nu are nici o asemanare cu intelepciunea omeneasca. Ea e pentru iudei sminteala, pentru pagani nebunie. Intelepciunea divina depaseste ratiunea umana, pentru ca ea lucreaza dupa modul supranatural; dar ea nu exclude ratiunea noastra, ci o presupune intr-un anumit sens.Intelepciunea divina contine inceputul, ratiunea si forma tuturor creaturilor. Este, deci, o intelepciune creatoare. Ea este si proniatoare, caci nimic nu se intampla in lume fara stirea si fara hotarirea ei. Sfintii Parinti opereaza cu Intelepciunea divina mai ales cand combat doctrina pagana despre destin."(va urma)