Capitolul IV

,,Metoda si logica

Metoda si logica gandirii patristice reies de la sine din cele expuse pana aci. Aceasta metoda si aceasta logica sunt o imbinare de elemente istorice, de ratiune, de stiinta si de revelatie supranaturala. Sudarea si armonizarea acestor elemente a parut inca din antichitate si pare si astazi unora drept un "scandal". Acest "scandal" nu poate fi insa decat in mintea necunoscatorilor sau dusmanilor crestinismului.

Primul element al metodei gandirii patristice este faptul real, necontestat de nimeni, al istoricitatii venirii lui Dumnezeu in lume prin intruparea, viata si faptele lui Iisus Hristos. Persoana istorica a Mantuitorului da gandirii patristice un temei de granit pe care nu l-a avut nici un sistem filosofic din lumea veche. Principiile, argumentele si rationamentele gandirii profane nu ieseau din certitudinea stiintifica a unui fapt istoric, ci de cele mai multe ori din apriorisme, judecati abstracte sau observatii empirice, care fara a fi totdeauna inexacte, puteau servi pro si contra unei teze. Aceasta incertitudine filosofica e necunoscuta gandirii patristice.

Al doilea element al acestei metode este cercetarea cu ajutorul ratiunii atat cat aceasta se poate intinde si lucra. Sfintii Parinti selecteaza si utilizeaza achizitiile ratiunii umane din toate filosofiile pamantului. Dar ei nu admit toate produsele ratiunii fara distinctie. Unele din aceste produse sunt erori datorita intunecarii partiale, altele datorita limitelor firesti ale ratiunii, altele, in fine, datorita interventiei demonilor. Sfintii Parinti precizeaza ca multi filosofi se contrazic, pentru ca ei nu prind si nu gandesc cu precizie adevarul. Cu alte cuvinte, ratiunea umana nu poate capata nici in intregime si nici o exactitate adevarul. Numai o ratiune luminata si superlativizata prin har poate indepline acest oficiu. Aceasta ratiune purificata si desavarsita prin puterea harului este in deosebi utilizata de gandirea patristica. Ea depaseste capacitatea ratiunii extraharice si poate ajunge, depasind chiar cel mai mare geniu uman, pana la granita surpanaturalului.

Gandirea patistica nu evita, ci cultiva cu pasiune cercetarea stiintifica propriu-zisa. Stiintele naturale, stiintele exacte si anexele acestora au format obiectul de studiul al multora din Sfintii Parinti. E suficient sa mentionez scoala alexandriana, apoi pe cei doi frati Sfintii Vasile cel Mare si Grigorie de Nyssa, in fine pe Sfantul Ioan Damaschin, in ale caror opere e pusa la contribuitie intreaga stiinta a vremii lor. Autorii patristici cerceteaza pe larg compozitia materiei, descriu sau analizeaza cele trei regnuri: anorganic, vegetal si animal, ne vorbesc despre compozitia atmosferei si a astrelor, studiaza geometria si matematicile - Origen e produsul unei asemenea scoli si va conduce o atare scoala - ei sunt maestri in stiintele liberale ca filologia si dialectica. Se cunoaste admiratia pe care pagani si adresari ca Prohyriu si Libaniu o aveau fata de elitele intelectuale crestine. Stiinta nu contrazice, ci ajuta si lumineaza pietatea.

Al patrulea si cel mai de seama element al metodicei patristice este colaborarea revelatiei supranaturale. Am vazut ca ratiunea luminata de har se inalta numai pana la portile supranaturalului. De aici inainte, revelatia divina singura orienteaza si indoctrineaza gandirea patristica. Elementele revelate, adica Sfanta Scriptura, inspiratia si viziunile prin care Dumnezeu vorbeste multora dintre Sfintii Parinti, minunile prin care Iisus Hristos sau Sfanta Treime se fac vaditi si multe altele, pot contrazice experientele ratiunii umane, fara ca prin aceasta sa stirbeasca ceva acestor elemente revelate. De fapt revelatia nu contrazice, ci completeaza si depaseste puterile si datele gandirii omenesti. Aceasta gandire, cu toata frumusetea si inaltimea ei, este limitata. Gandirea patristica isi are izvorul cunoasterii in Iisus Hristos insusi: "Hristos este intelepciunea personificata si adevarul; in El se afla ascunse toate comorile cunoasterii", zice Sfantul Ioan Damaschin. Izvorul principal al stiintei patristice se afla, asadar, in Dumnezeu, nu in lume, in Creator, nu in creaturi. Parintii armonizeaza intr-o adevarata simfonie revelatia supranaturala cu istoria si stiinta omeneasca. Aceasta simfonie nu vrea sa cante decat adevarul. Ea e orchestrata de o logica pe care n-o accepta totdeauna filosofia laica, geloasa pe categoriile si fagasurile ei. Dar logica gandirii patristice are avantajul de a lucra cu intrecul real, in lumea vazuta si nevazuta, cu Dumnezeu insusi, spargand zidurile stramte si cenusii ale gandirii profane. E logica luminii paradisiace.

Concluziile Parintelui Ion G Coman

Frumusetea gandirii patristice nu poate fi perceputa decat de cei ce iubesc cu pasiune pe Sfintii Parinti. Nu cercetarea orgolioasa a vietii si operelor lor, nu ganduri straine de lumina arzanda a existentei lor, ci dragostea neprihanita si inima umilita ne apropie de sufletul lor si de mintea lor. Ei spun ca izvorul principal al cunoasterii lui Dumnezeu este iubirea, ca numai prin aceasta iubire dogoritoare sufletul omenesc se poate uni cu divinitatea si ramane cu ea in veac. Deci, stiinta suprema, stiinta despre Dumnezeu, nu se poate obtine decat prin iubire. Iubind pe Sfintii Parinti ii vom intelege si intelegand gandirea lor vom fi fericiti: "Filosofia, zice Sfantul Iustin Martirul, este stiinta realului si cunoasterea adevarului; iar fericirea este cunoasterea acestei stiinte si a acestei intelepciuni". Frumusetea e opera iubirii. Daca lumea noastra e frumoasa, este pentru ca ea este izvorata din iubirea lui Dumnezeu. Gandirea Sfintilor Parinti e frumoasa pentru ca ea s-a zamislit si s-a dezvoltat din iubire, si a tins, cu iubire, catre izvorul insusi al iubirii care este Dumnezeu. La randul nostru, numai iubind aceasta gandire putem gusta minunatele ei frumuseti. Si nu o vom iubi zadarnic.

Gandirea patristica este o filosofie optimista. Scepticismul filosofiei profane este inlocuit prin optimismul cunoasterii. Aceasta cunoastere ducand, progresiv, la obtinerea fericirii supreme care e Dumnezeu, revarsa in intreaga opera patristica un parfum de bucurie si energic spirituala. Adierile de tristete sau de amaraciune care circula cateodata prin aleele filosofiei patristice se explica prin gravitatea rolului pe care-l joaca pacatul in iconomia mantuirii, dar mai ales prin lupta darza, crancena, epica, pe care Sfintii Parinti au avut-o de dat cu tot felul de adversari si de piedici: autoritati de stat neintelegatoare, filosofie pagana orgolioasa, gnosticism dizolvant, erezii zgomotoase si de multe ori disensiuni in chiar sanul Bisericii. Dar aceste tristeti sunt trecatoare. Nota dominanata este elanul spre inaltimi, bucuria trairii in Dumnezeu.

In fine, gandirea patristica armonizeaza umanul cu supranaturalul. Spiritul limitat al omului e purtat prin treptele desavarsirii pana la lumina inefabila a dumnezeirii cu care se uneste pentru totdeauna. Sus acolo, in azurul nesfarsit, sufletele oamenilor si ingerii vor canta lauda frumusetii divine, a unei frumuseti netrecatoare pe care nu o invata nici o filosofie a lumii acesteia. Singura gandirea Sfintilor Parinti ne arata calea spre paradisul acestei frumuseti."(material preluat de pe crestinortodox.ro)va urma

SFANTUL EFREM SIRUL:PLANSUL DE MARTI SEARA