[delia31]

Florin, e limpede ca nu exista puncte comune de doctrina intre buddhism si crestinism.

Dumnezeul in care cred ortodocsii S-a revelat pe Sine, atat cat e cu putinta pentru limitele creaturii.


Din toate postarile tale se intelege ca pui pe un plan superior cunoasterea apofatica fata de cea catafatica. Drept care, ma vad nevoita sa fac iar unele precizari.

Ceea ce poate cunoaste creatura despre Dumnezeu, poate fi numit catafatic, adica se poate afirma limpede, tocmai pentru ca Dumnezeu S-a revelat pentru a nu-i lasa pe oameni sa cada in confuzii demonice.

La un nivel mai adanc, ceea ce poate cunoaste creatura poate fi numit apofatic. Asta e un soi de exprimare prin negare, de graire prin negraire, care transcende intr-adevar orice poate fi afirmat despre El.

Catafatic vorbind, se poate afirma ca Dumnezeu e perfect, necreat, vesnic, atotbun etc, dar apofatic zicand, El transcende orice asemenea atribute, fiindca nu poate fi cunoscut asa cum cunoastem realitatile din lumea creata.

Spunand ca Dumnezeu e peste tot, ca umple timpul si spatiul, e o afirmatie care, desi adevarata, nu arata nici pe departe deplinatea adevarului despre El, fiind de necuprins, mai presus de spatiu si timp.

De aceea, uneori afirmand ce nu este Dumnezeu, se spune mai mult despre inefabilul de necuprins decat se poate spune folosindu-ne de categoriile noastre lingvistice.

Inteleg ca in meditatiile tale, te centrezi exclusiv pe acest apofatism, fiind desigur mai potrivit cu misterul tainelor de necuprins.

Cu toate astea, taina fiintei dumnezeiesti depaseste chiar si acest apofatism al negrairii.
In esenta Lui, in fiinta Lui, Dumnezeu e absolut incognoscibil, incomprehensibil, de negandit, de neimaginat cu mintea, de neajuns cu nici un chip prin propriile puteri. Subliniez, ma refer la fiinta, esenta divina.

Singurul mod de a ne apropia de El, e ca raspuns al coborarii Lui in firea noastra umana, pe care o are si El de la un moment dat al istoriei. Si acest mod de apropiere a omului de El nu e in fiinta, ci prin har, prin energiile necreate ce izvorasc din fiinta Lui.

Asta afirma Biserica lui Hristos. Buddhismul tau e strain de asa ceva, chiar daca te-ai pus bine la adapostul intangibil al apofatismului.

Din contra, lasi sa se inteleaga ca vorbesti de contopirea tuturor cu esenta divina si nu cu energiile necreate. Nimic nou sub soare! Cu erezia asta si cu confuzia dintre fiinta si har, s-a luptat enorm Sf Grigore Palama.

Dar, e bine sa facem distinctie in dialogul de pe acest forum, intre cunoasterea catafatica si cunoasterea apofatica.

Mereu te pui la adapostul apofaticului, chiar si atunci cand nu e cazul. Ok, in legatura cu ignoranta lui Lucifer si a ingerilor care n-au cazut, n-ai un raspuns.

Cred totusi ca atunci cand vine vorba de om, de rostul lui pe lume, se poate rosti cate ceva, fiindca ne-a fost revelat cat se poate de clar. Dar daca nu vezi in antropogeneza din Facere decat un basm ale carui semnificatii nici nu le intrezaresti, nici nu te-ai obosit sa le cauti la altii, de ce ar fi pentru tine evenimentul Intruparii din Evanghelia altceva decat tot un basm?

Dincolo de transcendenta lui Dumnezeu, la care creatura nu are nicicum acces, singura cale de a-L cunoaste, se face prin Dumnezeul-om, cel care transcende transcendenta, fiind deopotriva:
-si transcendent, si imanent,
-si vazut, si nevazut,
-si nascut din vesnicie, si nascut in timp,
-si spirit pur, si trup material

El e singurul de aceeasi fiinta cu Tatal si Duhul Sfant. Restul fapturilor sunt create din nimic, NU au esenta divina. Nimicul din care a fost creata lumea nu e esenta divina. Esenta divina o au in exclusivitate doar cele Trei Persoane din Treime! Lumea, creatia, universul nu e de esenta divina, nu e din vesnicie, nu e emanatie de aceeasi esenta identica cu Dumnezeu!

Mintea omului nu poate cunoaste fiinta lui Dumnezeu, nefiind de aceeasi esenta cu ea. In schimb poate fi luminata de har, numai si numai de har, numai si numai prin Hristos, nicidecum prin propriile cugetari.

Prin urmare, recursul tau constant la apofatism, chiar si cand nu-i cazul, devine refuz si agnosticism. Un refuz invaluit in cuvinte poleite. N-ai nimic obiectiv, nimic legat de scopul omului, ce-i cu el, de ce exista, de unde poate afla omul de ce a fost creat? In urma cu cateva pagini, ai o serie de intrebari la care n-ai raspuns.

Asta nu mai e apofatism, ci refuz de a vedea in realitatea Intruparii Unuia din Treime, tocmai taina inceputului si sfarsitului. Taina, care de altfel exclude cu desavarsire orice erezie a reincarnarii, karmei si samsarei! Aici nu e ignoranta, ci ignorare cu buna stiinta!

Nu-ti cere nimeni sa faci demonstratii supra-logice despre Dumnezeu, dupa indelungi meditatii apofatice, ci doar sa spui ce se poate cunoaste obiectiv despre scopul si mantuirea omului asa cum a revelat Hristos.. Despre inceputul si sfarsitul omului. Daca vrei sa sustii ca ai fi ortodox.

Daca credem/acceptam/intelegem chiar si la nivel bazic, ce ne spune Biserica lui Hristos, nu mai avem cum sa credem in vreo reincarnare.

Daca intelegem ca atunci cand l-a creat pe om din tarana, Tatal L-a avut in vedere pe Fiul Lui care urma sa se faca El Insusi exemplarul absolut al speciei umane in care sa fie cuprinsi toti oamenii (nu si alte regnuri), se poate spune ca la inceput a fost sfarsitul.

Hristos e si Alfa si Omega. Vezi si Prologul Evangheliei de la Ioan : "La inceput a fost Logosul ( Persoana-spirit pur din Treime)"...
si apoi..."Si Logosul, trup S-a facut"
Si mai departe, toata istoria Bisericii lui Hristos spune de ce s-a facut asta.

Dumnezeu S-a facut om cu trup, facut la randu-i din tarana, facuta din nimic, tocmai pentru ca nimicul din care s-a facut tarana din care s-a facut omul, sa se umple si el si sufletul de harul ce izvoraste din Dumnezeu.

De trupul de om, de singurul trup care i se da omului, nu se poate nicicum lepada in veci, ci sansa lui e sa se uneasca, in singura viata pe care o are, cu harul lui Hristos, dar nu se poate de unul singur la domiciliu, ci prin tainele Bisericii, asa cum a randuit El: "De nu veti manca Trupul Meu si nu veti bea Sangele Meu, nu veti avea viata in voi".

In conceptia ta de asa zis crestin, nici vorba de asa ceva! Spiritualism si atat! Pentru trup, dispret! Si descotorosire grabnica de el!

In buddhism, refuzul de a gandi la originea lucrurilor duce inevitabil la imposibilitatea intrezaririi unei finalitati.

Samsara buddhista e un never ending lant de reincarnari, al carui scop e cum sa scape creatura de trupurile in care ii e dat prin hazard sa intre. Total anti-hristic!

Refuzul intrebarii "din ce cauza?" pe care o evita sistematic filozofia ta, n-are cum sa duca evident la raspunsul "spre ce tinta?"

Si atunci, cum poate cineva sa nu dea in nihilism? Sa nu se intrebe de ce toate astea, de ce mai curand exista ceva in loc sa nu fi fost nimic? Care e intentia, rostul? Al cui e proiectul asta in care ne-am trezit fara sa fi fost intrebati? Pare ca nici nu exista o intentie, nici un proiectant prea inteligent...

Pana cand filozofia ta nu vade in Hristos inceputul si sfarsitul, intentia si proiectul cosmic si chiar si proiectantul, totul e o iluzie, o intruchipare a hazardului...un non-sens absolut. Vacuitate si suicid ontologic!

"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata!" - un univers intreg de semnificatii in cuvintele astea ale lui Hristos.

El e si cale de parcurs si tinta de ajuns si continut viu si dinamic! Relatia creaturii cu Hristos se vrea vie si proaspata, ca saltul apei de izvor, nesfarsit si dinamic, har peste har, dintr-o uimire in alta, dintr-o frumusete in alta, nicidecum inertia vidului absolut, scufundarea in marele ocean al nimicului!

In definitiv, finalitatea la care faci mereu recurs, face parte din cauza, fiindca nu poate exista un inceput fara sa fie prefigurata, anticipata o tinta clara.

Vad in incercarea ta de a-ti ascuti la nesfarsit acuitatea cognitiei apofatice asupra realitatii ultime, o zbatere nebuloasa cu pretentii de filozofie sofisticata, fiindca refuzi sa vezi ca la inceput a fost sfarsitul.

Si ca acesta are un nume, un chip de om, nu de altceva, un trup de om, unul singur, nu-nu-stiu-cate trupuri, pe care l-a luat cu El acolo in Treime si cu care vietuieste si cu noi, astialalti, nefilozofii din prostime.