View Single Post
  #6  
Vechi 08.01.2009, 22:07:36
tigerAvalo9 tigerAvalo9 is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.03.2008
Locație: Galati
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.448
Implicit

RUGĂCIUNEA DE MARȚI
Doamne Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feței Tale celei Sfinte, și-mi mărturisesc nevrednicia, neputința și sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ție, o, Izvor dulce și noianul îndurării, deschide stavilele cerului și plouă asupra mea bunătățile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl și să curățesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căință tare și adevărată. Și ca să-mi dai acest Dar, Stăpîne, pun mijlocitor pe înainte Mergătorul Ioan, către care zic: O, învățătorule al credinței și mărite Proorocule, care ești mai mare decât toți proorocii, precum Însuși Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc și ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea judecătorului Veșnic, și fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală iubirea Lui.
Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat și strică cugetele mele cele rele, și mă întărește să-mi petrec viața pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le țin minte și să le păzesc, până la capătul vieții mele. Și să stai lângă mine în ora morții mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă și pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creștinilor, și celor vii și celor răposați, și să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuință și să-i învrednicească Împărăției Sale. Amin.
Reply With Quote