View Single Post
  #423  
Vechi 03.04.2015, 23:46:16
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit Sfântul Siluan Athonitul – cugetări duhovnicești

„Sufletul meu tânjește după Domnul și cu lacrimi îl caut. Cum aș putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi și mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, și sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea și lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aș căuta așa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc și sufletul meu se bucură că Tu ești Dumnezeu și Domnul meu și până la lacrimi tânjesc după Tine.”

„Sufletul meu tânjește după Dumnezeu și Îl caută cu lacrimi.”

Sufletul trăiește mult pe pământ și iubește frumusețea pământului; iubește cerul și soarele, iubește grădinile frumoase, marea și râurile, pădurile și câmpiile; iubește sufletului și muzica și toate aceste lucruri pământești desfătează sufletul. Dar când cunoaște pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal și e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ți-ar da un loc bun în rai și de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ți va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un dușman al Bisericii?” Sau vei avea și tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie și de iubirea lui Hristos, care are milă de toți.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să șadă ca Iov pe gunoi și să-i vadă pe ceilalți în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toți.”

„Tu zici: „Viața mea e amară”. Dar eu îți voi spune sau degrabă Domnul Însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă așa încât te vei minuna și vei spune: <>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuiești tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Și cu ce te-aș putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui și încălzești pe toți cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu ești asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul și pământul.”

„Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos dorește totdeauna să i se facă reproșuri, primește cu bucruie ocările și se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cât de blând și smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuși mai rău decât toți păcătoșii și se bucură să stea în gunoaie și zdrențe ca Iov și să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori și asemenea lui Hristos.”


„Dacă vom iubi pe vrăjmași, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris și dulce. Dacă oamenii ar ști aceasta, tot pământul ar învăța această știință.”

„Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător și se învinuiește pe sine însuși întru toate; și aceasta e smerenie. Un altul se căiește pentru păcatele sale și se socotește nemernic înaintea lui Dumnezeu; și aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoașterea și gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând și smerit e Domnul, atunci se smerește pe sine până la capăt. Și această smerenie e cu totul deosebită și nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaște prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții: bogații ar disprețui bogățiile lor, savanții știința lor, ocârmuitorii slava și puterea lor, și toți s-ar smeri și ar trăi în mare pace și iubire, și mare bucurie ar fi pe pământ.”

„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin și nu mai tânjește după cele cerești, pentru Împărăția cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit și s-a sălășluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjește după cele cerești și cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

„Iată o cale scurtă și ușoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzește-ți mintea și inima de gândurile cel rele și gândește că toți oamenii sunt vuni și Domnul îi iubește. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine și vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

„Omul mândru nu vrea să viețuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuși și nu înțelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuși, fără Dumnezeu.”

„Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu și de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea și zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi așa.”

„Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viața e mult mai ușoară, pentru că și atunci când în boală, în sărăcie și în prigoană, el gândește așa: “Așa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

„Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, și Domnul îl va povățui. Și aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire și tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

„Toți oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări și, deși întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat și îi întristează, și aceasta pentru că nu vor să-și smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

„Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu ușurință.”

„…cine iubește mult, acela și suferă mult.”

„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt și cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

„Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, și Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta pierdul raiul.”

„Mi-e milă și plâng și suspin pentru oameni. Mulți gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat și am făcut multe alte lucruri”, și de rușine nu vin la pocăință. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

„Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăști păcatul înseamnă că Domnul ți-a iertat păcatele tale.”

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezența Făcătorului său și rămâne în El foarte liniștit și bucuros. Și cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărțire dintr-o țară îndepărtată în casa sa părintească și vorbește pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu frații și surorile lui dragi.”

„Sufletul meu tânjește după Domnul și-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuți m-ai aflat întâi și mi-ai dat dulceața Duhului Sfânt; și acum sufletul meu tânjește după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine și mă rog Ție: Dă-mi să rămân până la sfârșit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările și bolile.”

„O, cât de bucuros aș fi dacă toate noroadele ar cunoaște pe Domnul!”

„Frică și cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman și n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

„Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă și mai mult îl iubește pe cel care îl caută.”

„Fericit sufletul care iubește pe fratele său, căci fratele nostru este viața noastră.”

„Trebuie să învățăm să ne cunoaștem sufletele, ca să știm ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

„Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de frați.”

„Dacă te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârșit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubești, măcar nu-i ponegri și nu-i înjura; și acesta va fi un lucru bun.”

„Nu pot înțelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubește atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

„…când cineva ne supără și ne ocărăște trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înșine, și așa aceasta va ajunge o obișnuință.”

„Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceața străpungerii sfinte [a inimii].”

„Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăiește în pace, mulțumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

„Duhul Sfânt unește pe toți și de aceea sfinții sunt aproape de noi; și când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre și sufletele noastre simt că sfinții se roagă pentru noi.”

„Și dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinții și se roagă pentru noi.”

„Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată și nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărția cerurilor.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote