Fetița cu chibrituri
(după povestea cu același nume de Andersen)
Acum o carte carte veche răsfoiesc.
Mă doare amintirea când citesc.
O filă, altă filă, un desen.
E cartea nordicului Andersen.
Poveste tristă dar adevărată
Și nu începe cu "A fost odată.."
Zăpada albă scârțâia sub pași.
Era orașul alb. Ningea-n oraș.
Pe uliți seara s-aprindeau lumini
Și becuri colorate în vitrini.
Și câte-un brad la fiecare geam
Sclipea cu lumânări aprinse-n ram.
Și-n fiecare ran păpuși, beteală,
Îngeri de carton, ghiduși.
În clinchet sănii lunecau ușor.
Grăbit era oricare trecător.
Doar o fetiță rămânea pe străzi
Să rătăcească noaptea prin zăpezi.
Fetița era singură pe lume,
Doar bunicuța îi spunea pe nume.
Însă bunica gârbovă, batrână
Plecase-n cimitir de-o săptămână.
Și nu era în lumea asta cine
C-o vorbă caldă viața să-i aline.
Fetița deci, în haine zdremțuite
Vindea acum pe ulițe chibrite.
Și-aveau boierii vorbe de ocară:
"De mică păcătoaso vrei pomană!?"
Chibritele rămas-au nevândute
Iar noaptea cobora pe neștiute.
Crunt viscolul învârteja zăpada.
Țipenie de om. Doar ea și strada.
Găsi un gang de vânt să se ferească
La flăcări de chibrit să se-ncălzească.
Și scăpără un băț și încă unul.
În case boierești era Crăciunul.
O brad frumos în casele avute!
In gang fetița scăpăra chibrite.
Nu mai simțea nici viscolul sălbatic
În jurul ei jăratec și jăratec.
Nu era-n gang ci-n casă luminoasă
Și-o vatră caldă dogorea în casă,
O masă-ntinsă plină cu bucate
Și-un brad cu ramuri mari și încărcate.
Porni fetița mâini spre brad să-ntindă
Și bradu-nalt crescu până la tindă
Și pân-la cer crescură ramuri grele.
Bunica îi zâmbea blândă din stele;
Bunica o chema la ea să vină.
Păsări cântau și-n pom era lumină.
Așa se stinse ultimul chibrit.
În mâna fetei mici, care-a murit..
O filă, altă filă. Un desen.
E cartea nordicului Andersen.
(nu-mi amintesc autorul)
Este poezia pe care o recitam în copilărie.