Cateva ganduri:,,Capitolul 13 din prima Epistolă către Corinteni a fost numit „imnul dragostei”. Iubirea creştină nu este o simplă emoţie pasageră, un impuls de moment, ci este o stare şi o lucrare. Dragostea este singura ce ne duce către veşnicie, pentru că iubirea cuprinde gândul veşniciei. Cel care iubeşte nu îşi pune problema morţii, problema despărţirii, ci simte că dragostea ce o poartă persoanei iubite nu poate fi distrusă de nimic şi niciodată. Pe de altă parte, atunci când iubeşti pe cine doreşti să îl ai totdeauna aproape, iar în faţa lui nu te mai lauzi, nu ţii atât de mult la părerea ta, ci devii binevoitor şi nu vrei să îl răneşti. Iubirea scoate la lumină bunătatea şi frumosul. Dintr-un suflet cuprins de răutate şi dintr-o viaţă urâţită de păcate multe, iubirea poate transforma răul în bine şi urâtul în frumos, poate schimba suflete şi poate reface vieţi. De asemenea, iubirea poate ierta foarte mult, poate uita răul şi poate şterge nedreptatea suferită. Din aceste motive spunem că iubirea nu se limitează la sentiment, ci ea acţionează cu răbdare şi bunătate, cu putere multă. Minunatul iubirii se află în orientarea ei, întotdeauna către celălalt, a trăi pentru a bucura pe altul, a trăi din bucuria celui de lângă tine şi a nu-l abandona niciodată. Dragostea le suferă pe toate cu multă răbdare, dar şi cu multă nădejde, arătând că iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt în faţa oamenilor, dar nu uită să stea de vorbă cu cel păcătos pentru a-l îndrepta. „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”, încheie Sfântul Pavel acest imn al iubirii creştine. Credinţa este încrederea în Dumnezeu, chiar dacă parcă istoria ne este împotrivă, nădejdea este mişcarea neîncetată către Dumnezeu, iar dragostea este Însuşi Dumnezeu, iar prin iubire Îl găsim pe Cel Care este iubire şi ne-a iubit cel dintâi. Sfântul Apostol Pavel ne spune în acest capitol că, dincolo de toate darurile, mai mare este Dăruitorul, iar iubirea este putearea care ne transformă, ajutându-ne să fim asemenea Dătătorului."(Ziarul Lumina)

,,Invatatura si viata crestina in intregime se intemeiaza pe dragoste. In acest sens, existenta lumii si a omului nu ne-o putem explica decat in virtutea dragostei dumnezeiesti. De asemenea, marturisim ca Dumnezeu este Iubire avand incredintarea faptului ca El, fiind Treime de Persoane, pe toate le lucreaza cu iubire. Si noi, oamenii, suntem chemati la asemanarea cu Dumnezeu in iubire, adica la a lucra toate manati fiind de puterea dragostei de Dumnezeu si de semeni.Pericopa apostolica aflata in I Cor. 13;1-8, cunoscuta indeobste sub numele Imnul dragostei, se inscrie in randul acelor pasaje biblice care nu sunt "cu anevoie de inteles". Intalnim in Sfanta Scriptura si indeosebi in epistolele Sfantului Apostol Pavel multe pasaje care, fara indoiala, necesita explicatii suplimentare, lamuriri, comentarii. Imnul dragostei insa nu. Citindu-l, nu starneste in mintea noastra intrebari deoarece nu ai cum sa nu constati simplitatea expunerii si totodata evidenta ei.

Imnul dragostei - de ce este citit la Maslu si nu la Cununie? Totusi, un semn de intrebare legat de acest pasaj, are in vedere maniera in care a fost asimilat acesta in cultul crestin. Nu de putine mi-a fost dat sa ma intreb cum de nu si-a aflat locul, Imnul dragostei, in cadrul Tainei Cununiei? De ce Biserica nu a randuit sa le puna inainte tinerilor, inca de la inceputul casatoriei importanta si specificul dragostei asa cum Sfantul Apostol Pavel, ni le prezinta in cunoscutul pasaj? Raspunsul ni-l ofera chiar pericopa apostolica, apartinand tot Sfantului Apostol Pavel, care se citeste in cadrul Tainei Cununiei, Efeseni 5; 20-33, in care se face referire in mod evident la dragostea dintre barbat si femeie, intre sot si sotie, in asociere cu cea dintre Hristos si Biserica: "Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea [... ] barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia pe sine se iubeste. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica".

Toate cele puse pe seama dragostei in Imnul dragostei raman valabile in cazul familiei crestine, numai ca in pasajul din Efeseni ni se arata un aspect particular al dragostei, specific familiei.Regasim insa cunoscutul imn al dragostei in randuiala Tainei Sfantului Maslu, citit in cadrul celui de-al treilea Apostol. Locul in care Biserica a randuit ca Imnul dragostei sa fie citit in cultul divin public ne arata caracterul universal al acestui pasaj, ca unul ce face referire mai ales la dragostea crestina fata de aproapele. Taina Maslului in intregime are un caracter tamaduitor, atat la nivel sufletesc cat si trupesc, de intarire in credinta, nadejde si dragoste. Pericopele apostolice, cele evanghelice, precum si rugaciunile citite, intaresc acest aspect. Dragosta crestina apare aici cu atat mai necesara, in raport cu suferinta si nevoile aproapelui.

In alt Apostol citit la Maslu se spune in acelasi sens: "Fratilor, datori suntem noi, cei tari, sa purtam slabiciunile celor neputinciosi si sa nu cautam placerea noastra; ci fiecare dintre noi sa caute sa placa aproapelui sau, la ce este bine, spre zidire". La ce oare ar putea face referire acel "noi, cei tari" daca nu la taria intru dragoste, credinta si nadejde, la taria statorniciei in virtuti. Iata, asadar, cum Imnul dragostei isi afla locul sau binemeritat in cadrul Sfantului Maslu, ca unul ce pune in evidenta puterea tamaduitoare a dragostei.Nu avem pretentia ca Sfantul Apostol Pavel a spus in aceste opt versete totul despre dragoste. Acest sentiment, despre care aflam tot din Scriptura ca este "cel mai mare", cel mai important, a fost de mii de ani versificat de poeti, cantat de muzicieni, pictat de artisti, explicat de filosofi, fara a fi epuizat. Dragostea este o realitate ce nu poate fi traita si prin urmare nici tratata exhaustiv. Avem insa pretentia ca Sfantul Apostol Pavel a surprins in acest pasaj esenta dragostei.

Daca la inceput spuneam ca Imnul dragostei nu este "cu anevoie de inteles", trebuie sa recunoastem cu sinceritate ca, din pacate, este "cu anevoie de trait". Toti resimtim sub o forma sau alta, in unele imprejurari, putinatatea dragostei in noi fata de ceilalti si in ceilalti fata de noi. De aceea, ar trebui sa citim cat mai des aceasta marturie despre dragoste a Sfantului Apostol Pavel. Ba chiar sa o invatam pe de rost, rostind-o ca pe o rugaciune in toate momentele in care constientizam ca am cazut din adevarata dragoste.Insa, cel mai important, este faptul ca Imnul dragostei nu trebuie sa ramana numai un reper pentru noi, numai "cuvintele Apostolului Pavel", ci sa devina propriile noastre cuvinte, propria noastra marturie izvorata din adancul inimii:

De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.Dragostea nu cade niciodata"(autor:Radu Alexandru, sursa crestinortodox.ro)

Mai puteti citi si ,,Despre dragoste-virtute teologica"