Printre multe altele, îi datorăm marelui nostru teolog existența în limba română a Filocaliilor, la traducerea cărora a lucrat nu mai puțin de 45 de ani. A avut o viață încercată, murindu-i doi din cei trei copii pe care i-a avut cu soția sa Maria Mihu, a cunoscut și pușcăriile comuniste, unde și-a desăvârșit trăirea creștină, ca mulți alți părinți de seamă.
Născut la 16 noiembrie 1903, liceul l-a făcut la 'Andrei Șaguna' din Brașov, iar teologia a studiat-o la Cernăuți, între 1923 și 1927, după un scurt intermezzo, de un an, la Litere, în București. A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la facultățile de teologie din Atena, München și Berlin, și a făcut călătorii de documentare la Belgrad și Paris.
Între 1929 și 1946 activează în cadrul Academiei Teologice 'Andreiana' din Sibiu, plecând de la nivelul de profesor suplinitor și ajungând la rector. Părintele profesor Dumitru Stăniloae a avut și o bogată activitate de publicist, fiind redactor al publicației 'Telegraful român', între 1934 și 1945. În 1947 este chemat la Facultatea de Teologie din București, pentru a preda la Catedra de ascetică și mistică, iar în 1948 a fost încadrat ca titular la Catedra de teologie dogmatică și simbolică.
Frecventarea 'Rugului Aprins' de la Mănăstirea Antim a atras după sine ani grei de închisoare, alături de o seamă de intelectuali și monahi de valoare. În 1968 a fost invitat la Freiburg și Heidelberg pentru a susține conferințe, iar în 1969 la Oxford.
Părintele Stăniloae a obținut numeroase distincții, iar în 1991 a devenit membru al Academiei Române. Întru-un interviu din 1992, acordat arhimandritului Iuvenalie Ionașcu, părintele Stăniloae își dezvăluie atât latura de teolog, cât și pe cea de patriot, îndrăgostit de țară prin Ortodoxie. Iată câteva dintre vorbele pline de înțelepciune pe care părintele le-a rostit unor interlocutori: 'Iubirea de oameni, aceasta ne-a învățat Hristos. Și iubirea de neam. Hristos a iubit neamurile. A trimis pe Duhul Sfânt la Rusalii neamurilor. La Judecată, vom merge cu slava neamului nostru, vom fi întrebați ce am făcut pentru slava neamului nostru'; 'Prin rugăciune, apropiem mintea de inimă. Când cunoști pe Dumnezeu, nu poți să nu-L iubești. Și dacă-L iubești, nu poți fără să-L cunoști. Mintea privește o înțelegere mai unificatoare, iar inima presupune căldură, iubire. Și sufletul le va uni pe toate trei'; 'Hristos e Dumnezeu venit la noi, făcut frate cu noi. Iubind fața Lui de Om, Tatăl iubește fața noastră de oameni.' (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 16 noiembrie 2011)