“Ioan Botezătorul ne este îndeobște cunoscut pentru marea sfințenie a vieții sale. I se spune înger în trup sau om îngeresc, de cât de aspră i-a fost viața în pustie și de cât de intransigentă asceza. (…)
Ne putem întreba acum ce semnifică pentru noi Ioan Botezătorul, prin care însușiri ale lui ni se arată admirabil , adică vrednic de mirare și venerație, prin care ne poate fi călăuzitor și model? Prin smerenia sa absolută , desigur. Prin iubirea sa totală față de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine și a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezătorul se trece în umbră, se șterge, parcă s-ar dori invizibil.
El devine acel prieten al Mirelui de care pomenește Iisus în versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfântului Ioan , prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă și-L ascultă cu dragoste și supunere, care nu-și dorește nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunata pildă de „eu” care iese din sine și – cu smerenie și nețărmurit devotament – dobândește putința de a-și iubi semenul mai mult decât pe sine însuși.
Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor
îndreptar pe calea strâmtă a înfrângerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului și egocentrismului nostru ridicol care-și face râs de noi îndemnându-ne a crede că suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii și ne dă ghes a ne încrede numai în noi înșine, a ne închide și încuia în carapacea bine ferecată a sinei noastre imperialiste. Ioan ne poate fi pildă sigură de dragoste pentru Mire, adică pentru Hristos și de slujire neprecupețită a Sa. (…)
Noi reținem din viața și jertfa Sfântului Ioan Botezătorul (…) capacitatea omenească de a ieși din sine, de a depăși strâmtoarea fenomenalității, de a iubi pe un altul. Noi cutezăm chiar a ne face o călăuză (sau măcar un temei de neîncredere în afirmații sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina frază de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez “.
(Nicolae Steinhardt , Daruind vei dobandi,
Editura Manastirii Rohia, 2006
)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|