În prealabil postat de viorels
1). Rugăciunea, după însușirea ei, este legătura (trăire --coexistența, contopirea într-o singură existență) și unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrarea ei este stare de pace, împăcarea cu Dumnezeu, maica și fiica lacrimilor, mila pentru păcătoși, pod peste ispite, zidul despărțitor față de necazuri, curmarea luptelor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, bucuria viitoare, lucrarea fără de sfârșit, izvorul virtuților, mijlocitoarea și pricina darurilor, izbânda nevăzută, hrana sufletului, luminarea minții, securea deznădejdii, dovada nădejdii, nimicirea lanțurilor tristeții, bogăția monahilor, comoara isihaștilor, împuținarea, (treptată, până, la anulare a) mâniei, oglinda izbăvirii, arătarea măsurii (la care ajunge omul), arătarea stării (sau a orânduirii duhovnicești), vestitoarea celor viitoare (a răsplătirilor) și semnul proslăvirii. Pentru cel ce se roagă cu adevărat instrument de întrajutorare, tribunal divin tronul Domnului.
Sf. Atanasie
Rugăciunea, săvârșită, așa cum trebuie, cu dorință arzătoare către Dumnezeu și cu plăcere sufletească, are în sine acea însușire bună, care înalță mintea omului la Dumnezeu, o scoate în întâmpinarea Creatorului sau, o unește cu El o unește cu desăvârșirea. Iar lucrurile ei sunt nenumărate. Ea face ca lumina să stea în picioare și să nu se dărâme din pricina mulțimii păcatelor, săvârșite de om în fiecare zi. Ea artage iubirea lui Dumnezeu, care ne miluiește. Ea este maica lacrimilor și fiica lor, deoarece face ca omul să înceapă să verse lacrimi înaintea lui Dumnezeu, iar lacrimile iarăși îl obligă pe om să se roage.
|