[melb26]

"Femei, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine, în Domnul..." adică
din pricina lui Dumnezeu.

"Bărbaţi, iubiţi-vă femeile voastre şi nu vă
porniţi împotrivă-le!..."
Vedeţi, aşadar, cum au fost arătate deopotrivă, îndatoririle şi ale unora şi ale
altora. Se poate întâmpla să te tulburi cu toate că iubeşti. El zice aşadar:
"Nu vă certaţi" - nimic nu-i mai supărător decât certurile dintre bărbat şi femeie, căci mai supărătoare între toate sunt certurile între cei ce se iubesc. Este o stare de mare amărăciune a te lupta, ca să zic aşa, cu unul din mădularele propriei tale fiinţe.

Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta.
Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează - ceea ce i se cere este ascultarea.
Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este
tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei.
Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă - şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului.
Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai
mult - şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.