Tot apropo de singurătate...
Revenind la duhovnici, foarte multi îti spun: „mergeti înainte si nu vă pierdeti nădejdea” si cam asta e tot. Chiar mă uitam zilele astea, la biserica unde mă duc, am surprins întâmplător - vorbeau foarte aproape de mine - un schimb de cuvinte între un părinte si o enoriasă, care-i spunea niste lucruri foarte asemănătoare cu ale mele (sărăcuta, la ea se pare că sunt niste tracasări în timpul zilei). Atunci chiar am rămas pe loc si m-am străduit să aud, să văd ce o va sfătui părintele. I-a spus lucrurile clasice, că dracul caută să ne inducă în eroare si să ne sperie, că nu trebuie luat în serios, etc, etc. Altceva nimic.
Chiar o să caut să-mi amintesc cu câti părinti am vorbit si sfaturile si părerile pe care le-am primit - de altfel, foarte bune - dar care s-au oprit acolo, nimic concret. „Vă trebuie un om”; da, nimic de zis, dar nu iese nimeni în fată. Sau măcar să-mi recomande pe cineva. Bun, nu-i nimic, o să caut eu...
O văd pe femeia aceasta - e tânără, nu cred că are mai mult de 30 de ani - cum vine în biserică si se uită cu niste ochi care pe mine, personal, mă dor, pentru că în afară de „aveti nădejde”, altceva nu i s-a mai spus si vine, săraca, la Molifte, altceva nu stie ce să facă. Se vede clar că suferă, e si speriată si îndurerată - o văd, efectiv, cum suferă, cum vrea un sfat mai concret si mai personal si nu îl are, dar nici nu mai îndrăzneste să mai întrebe. Când o văd cum îsi stăpâneste lacrimile tot timpul, îmi face rău. Îmi e tare milă de ea. Îmi vine să-i „fac cu mâna” si să-i spun că „suntem colege”, heh, si să-i spun că nu e singură.
Ferească Dumnezeu să implic aici vreo critică la adresa preotilor. Dar e foarte, foarte greu să fii lăsat singur si să tooot stai în expectativă si doar cu câteva sfaturi generale. În fine. Pentru mine si asta e încă o dovadă a faptului că suntem numai si numai la mila lui Dumnezeu si că atunci când găsim pe cineva si sprijinul pe care l-am căutat, e doar prin El si prin lucrarea Lui.
Doamne-ajută.
|