[Petru7]

În prealabil postat de Demetrius

Invierea este punctul de incheiere: viata vesnica, altfel spus, ”si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata.”

Unii oameni naivi, amăgindu-se văd în stadiul iluminării budiste o echivalență cu viața veșnică, cu învierea sufletului în unitate de Credința în Hristos și ascultare de poruncile Lui Dumnezeu. Stările sunt opuse, în cea orientală, păgână, starea iubirii din om este una egoistă, ai o iubire și o persoană care se iubește și se idealizează și se idolizează pe sine însuși mândrindu-se că prin strădania proprie, fără ascultare de cineva s-a realizat ori chiar a ascultat întocmai de alți neascultători și așa a ajuns iluminat asemenea budiștilor șaolin prin meditații și asceză, învățând din păcate, căderi și greșeli. E descrisă ca o stare de beatitudine și fericire nirvanică în care dacă ai ajuns atunci nu mai suferi și nu te mai reîncarnezi pentru că ai învățat ce era de învățat din greșeli încât acum poți să dai lecții altora ca un guru, ca un mare maestru KungFu care a învins Kharma. Ai iluzia că ai atins stadiul de ”iluminare”, de autoapărare războinică agresivă invincibilă, că ai ajuns ”sus” în olimp, la stadiul maxim de înțelepciune, de liniște și de pace interioară, de siguranță și încredere în forțele proprii. În stadiul final metempsihoza te amăgește dându-ți iluzia altruismului și lepădării de sine căci acum eul s-a dat ”zeilor” și a devenit parte componentă a eului unei haite, a unei rase superioare ariene care dă. În stadiul ultim amăgitul ”iluminat” crede că face parte din Dumnezeire. Dă tuturor și oricui din ”iubire” când defapt el face parte din tagma satano-masonică a creierelor ”geniale”, din clubul select al superiorilor exclusiviști care nu se mai reîncarnează și sunt ”infailibili” și care dau din lăudăroșenie ca să fie slăviți ei și iubirea lor de sine. Se simt atât de superiori în egoismul unității lor exclusiviste încât susțin că nu-i mai afectează nimic și nu le mai pasă de nicio suferință și-și permit orice capriciu păcătos și orice răutate trufașe fără remușcări și fără frica de vreo lege Kharmică și susțin că de aia sunt fericiți căci au ieșit din suferință aflându-se în starea asta de Nirvana (de refuz față de orice afară de ei), acolo unde practic s-au idolizat în rău și în desfrânarea iubirii lor de sine și de idoli. În Creștinism iubirea nu e orientată spre sine ci spre Dumnezeu și spre aproape iar stadiul învierii și a ieșirii din pâră, din judecată este tocmai faptul că înviind în Credință și ascultând nu de sine ci de Hristos omul a ieșit din minciună și din egoismul iubirii de sine idolizante și de acum lucrează așa ca Domnul Hristos: Adevărul, Dreptatea, Iubirea după poruncă și orice bine pe Cale încât devine izvor de lumină și de sănătate pentru cei din jur deci nu mai poate fi tras la răspundere și acuzat de cineva că ar face vreun rău. Dacă are totuși cineva nemulțumiri atunci n-are decât să ceară socoteală stăpânului acelui creștin și va răspunde acela sau Domnul pentru omul și slujitorul său. ”Pierdut era și s-a găsit, mort era și a înviat.” Nu-l mai acuză și nu-l mai trimite cineva în judecată căci s-a întors din căile lui cele rele. Odată ajuns la stadiul învierii, aici sau după marea trecere la cele veșnice nu ești ferit de dureri, de greșeli, de lacrimi, de suferință. Ești scăpat de judecată nu și de dureri. Suferința însă îți devine o fericire prin răbdare căci suferi în Har împreună cu Dumnezeu din iubire pentru cei drepți care suferă prigoniri, ispitiri, loviri și tot felul de nedreptăți și chinuiri. Nu fugi în buncăr și nu te bagi la căldurică ca să te iubești pe tine însuți în nepăsare de alții ca nu cumva să suferi ci rabzi până la extrem orice suferință și nu mai provoci suferință căci dragostea nu ar vrea să cadă și pe toate le rabdă și așa te desăvârșești și te înțelepțești învățând de la Dumnezeu. Înveți să nu mai fugi de cruce, de greu ci să rabzi cât mai mult prin Harul Domnului și nu prin lucrarea egoismului iubirii de sine care face asceze fachirice pentru slavă deșartă de sine folosind răbdarea la cunoaștință spre mândria numelui idolesc de om încrezut, semeț și trufaș. În Creștinism nu fugi de ghinionul și de răul care vine ci îl rabzi, fugi de lume, de păcate, de mândrie, de femeie, de trufie, de desfrânare și de orice prilej de sminteală dar nu fugi de datoriile împlinirii poruncilor lui Dumnezeu cu smerenie și umilință, nu fugi în munți sau în pustie ca să-ți cauți singur mântuirea așa ca lumea, așa ca religiile lumii, care oferă luxul și comoditatea și ”înțelepciunea” iluminaților ca ”vindecare” de stress prin satisfacerea grijilor păgâne ale egoismului ca o țintă, ca un scop, ca un ideal de îmbogățire și de realizare personală și de împlinire a vieții prin muncă și viclenie aplicată cu multă ambiție și invidie și stăruință după trândăvirea de mai trâziu, râvnind după luxul și odihna din concediile în locuri exotice, exclusiviste sau după ieșirea din activitate cu o pensie cât mai mare sau la umbra și siguranța materială a conturilor grase din bănci. Dacă fugi, atunci fugi la mănăstire, în munți sau în pustie ca să nu aduci suferință prin neascultarea și necredința ta și altora căci realizezi că ești prin păcatele și poftele tale o sursă de întuneric și un provocator de dureri, de suferințe și chinuri pentru cei pe care ar fi trebuit să-i iubești și să-i mântuiești prin prezența ta creștină în mijlocul lor. Fugi spre pocăință și nu ca să scapi de răspundere.

Reincarnarea are o singura directie de actiune: evolutia; reincarnarea in stadii deja depasite("de vierme, de muscă, de scorpion, de șarpe") este asemanatoare cu situatia unui elev repetent in clasa a VI-a care ar trebui sa repete clasa a II-a; cei care pomenesc astfel de exemple nu vor sa fie de buna credinta.

Despre ce reîncarnări mai vorbim dacă omul ajuns la stadiul de om încă mai evoluează? În ce stadiu superior se va mai reîncarna din moment ce a ajuns deja la stadiul de ființă umană? Se va reîncarna în supraoameni, în semizei, în zei, în dumnezei, în duhuri (rele ce se dau bune) ? Păi dacă este evoluție la metempsihotici atunci este și degenerare adică învoluție așa că cei ce nu învață din lecția vieții se vor reîncarna după cum susțin ei în stadii de viață inferioară, în viermi, muște, șerpi, viruși, etc, deci există și în teoriile lor cădere. Dacă faci rele și nu înveți în viața respectivă atunci ar trebui să cazi și să degenerezi oricât de evoluat ai fi fost în viețile anterioare. Nu este nicio rea credință a mea față de ei când spun că batjocura asta cu migrația sufletului în tot felul de alte forme de viață nu este o religie de la creator și nici un adevăr, nici o realitate de care nu scapi ci o amăgire. Nu așa se întâmplă în realitate ci reîncarnarea este o teorie amăgitoare inventată de duhurile rele ca să-ți amorțească vigilența și să-i crezi pe cei fraieriți care idolizând Dumnezeirea vor să nu mai asculte și vor să te lași și tu în neascultare pentru beatitudinea necredinței și ideii lor amăgitoare, că iată, nu mori niciodată ci te vei reîncarna în alte vieți până ajugi la stadiul iluminării care va fi starea cea mai superioară, așa ca o stare de viață veșnică unde nu vei mai avea nicio suferință. Crezând în teoriile astea false iubirea de sine din om este pe deplin satisfăcută și mulțumită din moment ce acolo nu te va mai afecta nimic și din moment ce fără să trebuiască să faci ceva oricum ajungi acolo cândva evoluînd. Practic omul se amăgește spunându-și că nu mai trebuie să asculte de Dumnezeu căci oricum îl vor învăța lecțiile cele crude ale vieții. Nu pricepe că viața asta care dă lecții fiind o viață păcătoasă se răzbună pe tine cu păcat ca să te ”învețe” minte și că practic tot de la păcatele vieții păcătoase și de la răzbunarea păcatelor ți se pare că înveți amăgindu-te că evoluezi. Deci în metempsihoză e vorba de evoluția omului spre păcatul ce devine un învățător ”iluminat” care dându-se Dumnezeu sau viață ”sfântă”, ascetică, te silnicește, te terorizează, te târește și ar vrea să te supună mândriei lui egoiste, ca să dai bir, slujire și închinare mândriei minciunii și răutății păcatului ce te lingușește ca să-ți fie păcatul plăcut, nemuritor, un idol puternic, bun și blând, o aureolă ”sfântă” pe capul tău. Toți metempsihoticii ”iluminați” sunt prezentați cu aureolă în jurul capului când defapt aureola o au doar sfinții și drepții, ca dar al dreptei Credințe și al Duhului Sfânt. Necredința, căci metempsihoza este o necredință, nu-ți poate dărui nicio aureolă. Superioritatea dumnezeiască de drept a sfinților umili și smeriți e folosită în teoriile asiatice ascetice spre amăgire și spre amăgirea iubirii de sine cu o superioritate trufașe, deșartă, ”darnică” ce dă orice inclusiv lecții de viață. Dacă vrem lecții de viață numai de la viață atunci ar fi normal să-L credem și să-L ascultăm pe Hristos care a dovedit mai mult ca oricine și ca orice ”iluminat” că este nu numai Calea și Adevărul ci și Viața însăși, căci a trecut fără păcat și fără greșală prin viață și a înviat și a dat sănătate și viață tuturor celor care au cerut și au crezut.