[Bucuriepedrum]

https://www.youtube.com/watch?v=o9KPFlvydak

În oamenii de pe aici, e Dumnezeu pesemne,
Când ei în curţi cu paşii mici aduc în casă lemne.
Şi e o linişte de rai, în gestul lor de-o viaţă,
În care dau nutreţ la cai, şi oile-si răsfaţă.
Dar mai ales în tot ce fac e semn că nu li-i frică.
Un suflet clar dintr-un copac la ceruri se ridică.
Şi uneori, la focul mic, în casa lor sărmană,
Iisus, înduioşat un pic, coboară din icoană.

O capră şi-a zdrobit un corn, sărind pe uşa spartă,
Desenul fumului din horn e operă de artă.
Şi-n toate sipcile din gard, un clopot mai tresare,
Când vreascurile în brate ard, cu-o mistică ardoare.
Ninsorile nici nu mai cad, în viscoliri cu vaiet,
Scânteietorul lor răsad, pluteşte blând în aer,
Şi uneori, la focul mic, în casa lor sărmană,
Iisus, înduioşat un pic, coboară din icoană.

Respiră-n toate un mister, ce satul îl îndrumă,
Trei sferturi să se afle-n cer şi doar un sfert în humă,
Şi nu se stie, sunt ţărani sau îngeri sunt pesemne,
Cei care de atâţia ani aduc în case lemne.
Şi suflă-n focul lor mereu, sporindu-le nădejdea,
Să-i fie cald lui Dumnezeu, aflat în toti aceştia
Şi uneori, la focul mic, în casa lor sărmană,
Iisus, înduioşat un pic, coboară din icoană.