Nu știu ce sa mai zic...tipul devine din ce în ce mai incoerent pe măsură ce trece timpul, nu cred ca poate sa exprime sincer ceea ce gândește, ce simte, ce îl supăra. ..sau poate nici nu stie. Ar putea fi o trăsătură de familie
Și eu sunt la fel.
Cert e ca a plecat plin de speranțe la acest centru crezând probabil ca va găsi ceva care sa îl motiveze în viața dar se pare ca nu a găsit ce și ar fi dorit. Din cate am inteles preotul fondator al acelui stabiliment i-a dar drumul fără prea mare greutate.
A mai incercat în urma cu câțiva sa caute ajutor la o secție specializata de la un spital din bucurești dar și atunci l-au refuzat pe motiv ca nu e "dependent" de alcool și l-au trimis sa se trateze în ambulatoriu ( I s-a prescris pentru o luna în antidepresiv "usor"). Ba chiar I s-a dat de înțeles că nu e necesar sa renunțe complet la consumul de băuturi alcoolice.
Problema e Cum am mai spus ca din câte am.înțeles suferă de un soi de "plictiseala" cronica, ( ca și mine dealtfel), munca și treburile casnice nefacandu-I o deosebita placere ( deși îi place sa gătească când și când, când are chef și inspirație, nu ca și obligație zilnica; îi place și sa meargă cu bicicleta chiar în excursii de mai multe zile, însă când vine acasă pica din nou în starea aceea de depresie și plictiseala care îl determina sa bea. Probabil resimte acut lipsa unei familii proprii ( soție, copii) însă când a încercat nu a putut face fata cerințelor . Recunosc ca și mie îmi este fff greu. Pentru ca un eventual soț /soție de cele mai multe ori ( și încă de la bun inceput, cu mult inainte de oficializare) Îți cere sa renunți de tot la tine și la tot ce ti-ai dori tu. Pe principiul lasă că dacă tu nu ști știu eu mai bine, facem cum vreau si cu spun eu. Adică oricât am.fi de prosti tot nu ne convine sa fim neutralizatI chiar așa. ( ce e " amuzant" în relațiile astea în care unul încearcă sa domine pe ceilalți, chiar și la munca : când lucrurile merg prost, tot lor le reproșează fie ca el ava dreptate dar nu l-au ascultat, fie ca de ce nu au avut o idee mai buna și nu si-au impus-o, nu au fost mai convingători 😃
. Iar oamenii prosti, ca mine și ca fratele ăsta al meu, se pare ca invariabil atrag numai astfel de specimene avide de a calcă pe cineva în picioare, atât pe plan " profesional" cât mai ales " sentimental"...
Iar despre nevoia de Dumnezeu sau lipsa ei, nu știu ce sa zic, unde si-ar putea avea originea. E posibil ca la un moment dar în viața sa fi deziluzionat ( sa te aștepți la mai mult decat Îți oferă viața sau sa te consideri nedreptatit) sau așa sa fi fost crescut si educat în idea ca sa nu aștepți mare lucru de la Dumnezeu ca afară de faptul ca te-a făcut și ti-a dat viață (.pe care tot el tio va lua intro zi inapoi) altceva nu prea mai face pentru tine ( ca și părinții tai dealtfel ); ba mai mult, iti mai și ia cea ce reușești cu greu sa obți singur(.sau lăsa pe ceilalți sa o faca). Deci e oarecum nedrept. Asta dacă e...ca poate nici nu e, de fapt...