[Mosh-Neagu]

Cred ca uneori dorinta cuiva de a ne cunoaste, nu in intimitatea casei, ci in, sau prin Biserica lui Hristos, ne sperie. Oare de ce aceasta teama? Cel care a venit cu propunerea este - dupa parerea noastra - un ratacit? Pai cum ramane cu ceea ce spunem pe-aici, cum ca facem si dregem cu multi rataciti? Nu-l agreem? Pai cum ramane cu dragostea, iertarea si rabdarea, cu sansa de a vedea inainte de toate, cum stau lucrurile?
Probabil gresesc, dar eu am aceasta convingere ca extrem de putini doresc cu adevarat sa treaca de la o relatie virtuala, la acea cunoastere reala a persoanei. Multi se tem de sine cum ca se vor trada ca nefiind tocmai cei care par a fi, iar altii, chiar daca ar fi premisele simple ale unei intalniri, sunt prea mandri pentru a accepta apropierea cuiva despre care si-a facut deja o parere proasta! Imi amintesc cum, cu ceva ani in urma, cineva si-a exprimat o dorinta aici pe forum, si cum din intamplare puteam sa o ajut, dar mai mult, i-am spus ca ii aduc personal ce-i trebuie, fiindca stiu cine este, si-a exprimat rezerva, considerand ca asa ceva ar fi prea putin probabil. Si totusi... am ajuns acolo, si am realizat ca de fapt ne cunosteam foarte bine de la biserica si oricum dialogam cu diverse ocazii. Iar de atunci, ceva a legat mult mai profund relatia noastra, din punct de vedere ortodox.
In principiu, nu stiu daca intalnirile in real, ne-ar ajuta sau nu, daca ele nu vin din curatenie sufleteasca. Sunt convins ca de foarte multe ori trecem unii pe langa altii sau chiar stam in genunchi la rugaciune, in biserica, fara sa stim ca avem ganduri comune si ne impartasim uneori taine speciale... Nici nu stim cui oferim o privire calda, un zambet si un Doamne-ajuta!... Oare e bine sa stim? Oare e mai bine sa nu stim?... Dumnezeu stie si El oranduieste intotdeuna "cele bune si de folos, sufletelor noastre"!