View Single Post
  #22  
Vechi 14.02.2010, 23:45:47
maria32's Avatar
maria32 maria32 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.113
Implicit Cuviosul Paisie Aghioritul - despre avort

"- Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi și două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac9.
- Îi omoară pe copii, pentru că, așa cum spun ei, dacă se va înmulți lumea, oamenii nu se vor putea întreține și nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafețe necultivate, atâtea păduri, care, în putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantații de măsline, și să le dea celor ce nu au proprietăți. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. în America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele, etc, în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame. Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator și ajuta în astfel de cazuri, să meargă Ia o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-l lase să încarce un vapor de fructe și să-l ducă acolo în dar. însă sub nici un chip nu i-au dat voie.
Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoșător. Este o ucidere, și încă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părinții trebuie să înțeleagă că viața începe în clipa zămislirii.
într-o noapte. Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoșătoare vedenie, care mi-a arătat care este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Marțea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, așa cum obișnuiesc să fac chiar și atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufletește și trupește, vii și morți. La ora douăsprezece, în miezul nopții, în timp ce rosteam rugăciunea lui lisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului și aprindeam lumânări pentru cei morți, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. în partea stângă era un teren viran, plin de stânci și văgăuni, care se mișcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de țipete sfâșietoare, care-ți rupeau inima. Chiar și cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. în timp ce sufeream din pricina acelor țipete sfâșietoare și mă întrebam de unde provin și ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: "Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morților care vor învia. Iar în locul care se cutremură de țipetele sfâșietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâți prin avorturi".
După această vedenie mi-a fost cu neputință să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simțit-o pentru sufletele acelor copii. Mu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.
- Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?
- Se poate, dar trebuie să se miște puțin guvernul, Biserica, etc, astfel încât lumea să fie informată despre consecințele ce le va avea subnatalitatea.
Preoții să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel și medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut noblețea și au lăsat-o moștenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o și nu am lăsat-o moștenire generației următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă, etc.
Atunci când un om încalcă o poruncă a Evangheliei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot neamul, ca să se îndrepte."
(din cartea Cuviosului Paisie Aghioritul - "Despre viata de familie")
__________________
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma si mantuieste-ma pe mine pacatoasa

http://mamiprovocarea.wordpress.com
Reply With Quote