În prealabil postat de ioan cezar
Sustin si eu o parte din acest mod de a vedea lumea si ma gandesc, totodata, ca nevirtutile, pacatele etc. nu exista atat in sine, rupte de persoane, cat mai degraba fac parte din viata unor oameni vii, in carne si oase.
Tocmai de aceea, la Judecata nu sunt judecate pacatele sau nevirtutile pacatosului ci viata pacatosului, persoana lui, asa cum a trait el in carne si oase.
Ce rost are sa abstragem, ce sens si impact asupra vietii, nevirtutile si pacatele, lasind de-o parte persoana care le traieste?...
Asadar lumea e si ansamblu de persoane care traiesc, isi intretes vietile, comunica etc.
Tocmai de aceea, isihia are drept componenta cheie insasi retragerea, fizica, din campul grupurilor si relatiilor umane concrete. Iar monahii scad la maximum ponderea interactiunilor interumane pe care noi le dezvoltam cu atat de multa risipa, usuratate.
In fine, comunitatea crestina care participa la Sfanta Liturghie e formata din oameni, care au lasat afara, in spatiul si timpul profan, toate grijile, ambitiile desarte, mania, razbunarea etc.
A fi din lume inseamna pentru mine a nu face parte din Biserica, a trai in afara unei legaturi personale, concrete si statornice cu Hristos si Biserica Lui. Fiul risipitor se intoarce acasa din lume. Pocainta este retragerea, fie si pentru o perioada prea scurta, a mersului personal din cai largi si laturalnice.
|